
În urmă cu 206 ani, în ziua de 20 martie 1820, în orașul Bârlad din Moldova istorică, se năștea Alexandru Ioan Cuza, cel care avea să pună bazele României moderne. A intrat în istorie prin rolul său decisiv în realizarea Unirii Principatelor Române din 1859, când a fost ales domnitor atât în Moldova, cât și în Țara Românească, act politic ce a marcat începutul procesului de constituire a României ca stat național unitar.
Domnia lui Cuza, care a durat între anii 1859 și 1866, a fost caracterizată printr-un amplu program de reforme. Reforma agrară a contribuit la împroprietărirea țăranilor și la diminuarea relațiilor de tip feudal. Secularizarea averilor mănăstirești a transferat în patrimoniul statului importante resurse economice. Reforma învățământului a pus bazele unui sistem modern și accesibil, iar reorganizarea justiției și a administrației a urmărit consolidarea instituțiilor statului.
În anul 1866, în urma unei coaliții politice ostile, Alexandru Ioan Cuza a fost obligat să abdice. A trăit ultimii ani în exil, însă reformele inițiate în timpul domniei sale au avut un impact durabil asupra evoluției societății românești.
Unirea românilor într-un singur stat s-a desăvârșit în anul 1918, când la trupul țării au revenit Basarabia, Bucovina și Transilvania.
În 2025, când s-au împlinit 205 ani de la nașterea sa, la Bârlad, în urma unui amplu proces de restaurare, a fost inaugurată Casa memorială „Alexandru Ioan Cuza”, în cartierul Podeni, locul unde s-a născut marele domnitor.