BINE DE ȘTIUT | Basarabia și Unirea Principatelor. Românii de la est de Prut, parte la marele eveniment

Acum 167 de ani, românii din Basarabia nu au fost simpli martori ai Unirii Principatelor Române, ci chiar parte a procesului. În ianuarie 1859, un teritoriu de 9 mii de kilometri pătrați din sudul Basarabiei, inclusiv părți din actualele raioane Leova, Cantemir, Cahul, Taraclia, cu o comunitate de peste 140 de mii de oameni, a participat direct la Unirea Moldovei cu Țara Românească.

În 1859, sud-vestul Basarabiei se afla deja de aproape trei ani în componența Principatului Moldovei. În 1856, acest teritoriu revenise în componența țării, după 44 de ani de la anexarea de către Imperiul Rus. Retrocedarea a avut loc după ce rușii au fost învinși de turci, susținuți de englezi și francezi, în Războiul Crimeii.

În primăvara anului 1856 a fost semnat Tratatul de la Paris, care prevedea o nouă frontieră pentru Principatul Moldovei, cu noi județe – Cahul, Bolgrad și Ismail. În urma acestui tratat, pentru prima dată, după aproape patru secole, o țară românească, în acest caz Moldova, a avut din nou ieșire la Marea Neagră, pe o porțiune de aproximativ 100 de kilometri, de la Vâlcov până la localitatea Tuzla, de la Limanul Burnas, în prezent Ucraina. Ce-i drept, fără mari sau chiar deloc oportunități de promovare a navigației comerciale.

Pe teritoriul Basarabiei, noua frontieră începea de la Prut, din zona satelor Nemțeni, Leușeni și Cotul Morii, cobora până la Sărățica Veche din actualul raion Leova, ulterior în aval pe râul Ialpug până la orașul Bolgrad, după care în direcția estică până la Marea Neagră, în zona limanurilor Alibei și Burnas.

Așa se face, de exemplu, că satul Cărpineni din raionul Hâncești, era unul de frontieră pe atunci, între două mari puteri mondiale, iar alte localități, precum Borogani, Congaz și Comrat au fost chiar împărțite în două.

Așadar, actualele orașe Leova, Cahul, Vulcănești au fost parte la primele reforme și la amplele schimbări ale Principatelor Unite, care șapte ani mai târziu, prin Constituția din 1866, au început să fie numite România.

Din punct de vedere etnic, în cele trei județe, aproximativ 40 la sută erau români moldoveni, urmați de bulgari, găgăuzi, ucraineni, ruși, evrei, germani și alte etnii. Sudul Basarabiei nu a ajuns însă să se bucure de proclamarea independenței României, după Războiul ruso-turc din 1877-1878, în urma căruia se face un schimb de provincii.

În cadrul tratatelor și negocierilor de după război, inclusiv cu vestitul cancelar german Bismarck, Dobrogea, luată deja de la otomani, a fost pusă pe masa discuțiilor și a fost cedată României. Subit, însă, în urma altor scheme de culise de la Berlin, țara s-a trezit că pierde cele trei judeţe din sudul Basarabiei la insistențele făcute de Imperiul Țarist, care nu putea accepta că pierde ieșirea la Dunăre.

Clasa politică de la București a acceptat cu greu noua realitate, însă treptat și-a dat seama că din punct de vedere economic noua provincie, Dobrogea, a adus mai multe beneficii.

Apropo, după reanexarea celor trei județe de către Imperiul Rus, un șir de norme din administrația românească, inclusiv în educație, au continuat să persiste în regiune. De exemplu, au fost păstrate județele cu consilii, în loc de zemstve în celelate părți ale Basarabiei, și comune în loc de voloste, conduse de primari.