390 de ani de la nașterea lui Nicolae Milescu Spătaru, cărturarul și diplomatul erudit apreciat la marile curți europene și pentru expediția din China

Acum 390 de ani, în 1 iunie 1636, în zona Vasluiului se năștea Nicolae Milescu Spătaru, renumitul boier, cărturar, traducător, geograf și diplomat erudit, cunoscut pentru un șir de contribuții la curtea domnească din Moldova și apreciat de casele regale europene. A fost și primul dregător român, care a organizat o amplă expediție de mai mulți ani în China.

A fost un boier moldovean cu rădăcini grecești. La 7 ani a fost trimis la Școala Domnească de la Trei Ierarhi din Iași. Aici puteau studia însă numai cei care aveau bani. Școala Domnească dorea să formeze din învățăcei viitorii oameni care aveau să slujească ţara şi să reprezinte statul. Această formă nouă de învăţământ făcea parte din curentul umanist abia ajuns în Europa estică, şi care a fost adoptat şi în Moldova.

A învățat latină, slavonă, greacă, retorică, muzică, geometrie, astrologie. Nu i-a scăpat nimic din vedere. Dorinţa de cunoaştere i-a atras atenţia domnului Lupu. Aşa că Nicolae din Vaslui a beneficiat de o bursă domnească: avea să îşi continuie studiile la „Marea Şcoală a Patriarhiei”, din Istanbul. Acolo a plecat cu Ştefăniţă, fiul cel mic al voievodului Vasile Lupu.

A stat opt ani la Constantinopol. Tânărul Milescu era unul dintre cei mai învăţaţi oameni din Moldova. Aşa că următorul domn Gheorghe Ștefan nu a ratat ocazia de a-l ţine pe lângă el, la Curte, oferindu-i imediat funcţia de grămătic, secretar în Cancelaria domnească. Trebuia să ţină legătura cu toţi nobilii, să asiste la toate întâlnirile oficiale, să ştie tot ce se face cu voia sau fără voia domnitorului. Prin inteligenţa sa, Milescu avea să devină unul dintre cei mai mari diplomaţi de pe meleagurile române. Mişcările politice care se realizau subtil în acea perioadă le lega de discuţiile pe care le avusese cu învăţaţii din Constantinopol.

Cu alură de aristocrat, tânărul spătar adoptase stilul de viaţă al boierilor bogaţi. Traiul de lux i-l oferea chiar domnul, punându-i la dispoziţie până chiar şi slugile de la Curte sau caii domneşti. În acest timp, Milescu îşi continua muncă de erudit: prima traducere a unui text patristic din greacă în română. „Carte cu multe întrebări foarte de folos pentru multe trebi ale credinţei noastre” este un atestat al originii latine a limbii noastre, dovedită de Milescu în 1661.

Luxul şi traiul îmbelşugat i-au adus însă mulţi duşmani din rândul nobililor moldoveni. În acelaşi timp, calităţile de om politic şi le-a şlefuit câştigându-i încrederea lui Ştefăniţă: Milescu devenise omul din spatele tronului. Boierii nu au putut să valorifice calităţile sale şi, prin uneltiri şi vicleşug, au creat o poveste cu iz de trădare. Ştefăniţă vodă a crezut-o şi, conform legendei populare, a vrut să-i taie spătarului nasul. Pedepsirea a fost însă puţin mai îngăduitoare: urmând tradiţia bizantină, lui Nicolae i-a fost tăiat cartilajul dintre cele două nări. Procedeul, numit rhinotmeză, nu era ireversibil nici atunci. Doctorii dibaci de la Berlin i-au reparat înfăţişarea. Cu toate că nu i-a rămas nici măcar o cicatrice, el a primit porecla de Nicolae Cârnul.

A fost reprezentantul țării (capuchehaie) în Imperiul Otoman și apoi trimis ca sol la Berlin și Stockholm și chiar pe lângă Ludovic al XIV-lea. Vorbea limbile română, latină, greacă și rusă, totodată, cunoștea limbile turcă, franceză, italiană. Între anii 1661–1668 a efectuat prima traducere integrală în limba română a Vechiului Testament, având ca sursă principală textul grecesc din Septuaginta, apărută la Frankfurt în 1597. S-a retras din 1671 în Rusia, la recomandarea patriarhului Dosoftei al Ierusalimului fiind primit „în rândul curtenilor (dvoreanini) în rîndul celor de la Moscova”, ca interpret pentru limbile greacă, latină și română, sau în Departamentul solilor (Posolski Prikaz), ca șef al tălmacilor. Țarul Aleksei l-a trimis în solie în China. Expediția a durat mai mulți ani, relatarea călătoriei constituind un adevărat document istoric. Pe lângă descrierea moravurilor chinezești, întâlnim aspecte din Siberia, Mongolia. Jurnalul de călătorie în China este primul memorial de călătorie scris de un român.