Acum 627 de ani, pe tronul Moldovei urca Alexandru cel Bun, voievodul care a ținut țara în pace și a făcut importante reforme politice și ecleziastice

Acum 627 de ani, în 23 aprilie 1399 la conducerea Țării Moldovei venea Alexandru cel Bun, domnia oficială începând un an mai târziu. În cei peste 30 de ani aflați în scaun, a reușit să țină țara departe de războaie, iar printre marile realizări numărându-se recunoașterea Mitropoliei Moldovei de către Patriarhia ecumenică de la Constantinopol și împărțirea administrativ-teritorială a țării, care la moartea sa avea 24 de ținuturi.

Voievodul Alexandru, numit ulterior de cronicari și istorici „cel Bun”, a fost strănepot al Întemeietorului Țării Moldovei, Bogdan I, și bunicul marelui domnitor Ștefan cel Mare. A venit pe tron în 23 aprilie 1400, la vârsta de 25 de ani, înlocuindu-l pe fratele său Iuga Ologul. A venit la domnie fiind susținut militar de domnitorul Valahiei, Mircea cel Bătrân, care își dorea un aliat pe scaunul de la Suceava.  

O domnie lungă cu dezvoltarea comerțului și evitarea conflictelor

Domnia sa lungă (1400-1432) s-a suprapus unei perioade caracterizată în special prin pace, fiind considerat un voievod extrem de abil pentru acele vremuri tulburi. A știut să mențină tot timpul un echilibru între marile puteri de atunci, Polonia și Ungaria.

Tot din timpul glorioasei sale domnii datează și organizarea administrativă a țării, la moartea sa Moldova având 24 de ținuturi. Domnitorul a dat autonomie totală orașelor, iar cetățenii acestora puteau să-şi aleagă structurile de conducere. Totuși, una dintre cele mai mari realizări ale domnitorului Moldovei a fost recunoașterea Mitropoliei Moldovei de către patriarhul ecumenic al Constantinopolului. În vara anului 1400, Iosif Mușat, unchiul voievodului, devine primul ierarh și conducător al Mitropoliei Moldovei. 

Din cronicile păstrate de la Grigore Ureche se menționează că Alexandru cel Bun este și fondatorul dregătoriilor, adică acei înalți funcționari care îndeplineau sarcini din poruncă domnească. Din vremea lui Alexandru cel Bun datează termenii de logofăt, șeful cancelariei domnești, vornic, membru al sfatului domnesc, spătar, comandant al armatei, sau vistiernic, responsabil de finanțele curții. A încurajat comerțul, confirmând negustorilor polonezi un larg privilegiu în 1408, act în care este atestat și orașul Iași.

Familia marelui domnitor Alexandru cel Bun, care a avut două soții catolice

Cronicile istorice arată că, oficial, domnitorul a avut 11 copii în urma a patru căsătorii și a două relații neoficiale. Cinci dintre aceștia au ajuns, după moartea voievodului, domnitori. Este vorba de Iliaș, Ștefan al II-lea, Petru al III-lea, Petru Aron și Bogdan al II-lea (tatăl lui Ștefan cel Mare), ultimii doi fiind copii din flori.

Prima sa soție a fost Margareta, fiica palatinului Ștefan, unui mare demnitar la curtea regelui polonez. Pentru prima sa soție catolică Alexandru a construit biserica de la Baia, aproape de Fălticeni. Margareta a murit la scurt timp după căsătorie și a fost înmormântată în biserica ridicată de soțul său. 

La scurt timp după dispariția primei soții, Alexandru cel Bun s-a căsătorit cu Ana, care mai era numită Neacșa, una dintre fiicele lui Mircea cel Bătrân. Voievodul a pierdut și această nevastă la scurt timp după căsătorie, Ana fiind înmormântată la Mănăstirea Bistrița. A treia soție a fost iarăși o catolică, Ringala, aceasta fiind văduva fiului cneazului polonez al Mazoviei. Noua doamnă era și verișoară cu regele Vladislav al Poloniei.

Căsătoria cu Ringala a durat zece ani, potrivit cronicilor. Nunta făcută cu mare alai în 1411 a fost desfăcută în 1421. Motivul care a stat la baza divorțului domnitorului de cea de-a treia nevastă a avut de-a face cu originile catolice ale acesteia și încercările ei de a-l converti pe domn la catolicism.

Alexandru cel Bun nu şi-a trimis nevasta acasă cu mâna goală. Divorțul l-a costat o pensie de 600 de galbeni anual, plus târgul Siret cu Volovățul și satele dependente.   

În același an în care s-a despărțit de doamna Ringala, Alexandru cel Bun mai face o încercare. Se recăsătorește cu Marina, care făcea parte dintr-o familie boierească din Moldova și era ortodoxă. Aceasta a fost și ultima căsnicie a domnitorului Moldovei, care a durat mai bine de zece ani. Ultima soție i-a supraviețuit lui Alexandru cel Bun.

Marele voievod a murit în prima zi a anului 1432, la Mănăstirea Bistrița, unde își petrecea sărbătorile de iarnă. Cronicile scriu că domnitorul a murit în urma unui atac de cord. Alexandru cel Bun a fost înmormântat lângă cea de-a doua sa soție, Ana.