
Ambasadele Republicii Moldova din Franța și Germania avertizează asupra creșterii numărului de cetățeni moldoveni cărora li se refuză intrarea în statele Uniunii Europene, în contextul aplicării mai stricte a regulilor de frontieră.
Reprezentanța diplomatică de la Paris a anunțat că tot mai mulți moldoveni sunt întorși de la frontieră din cauza neprezentării documentelor obligatorii, precum pașaportul biometric valabil, biletul de întoarcere, asigurarea medicală, dovada cazării și a resurselor financiare suficiente.
La rândul său, Ambasada R. Moldova la Berlin atrage atenția că, deși cetățenii moldoveni pot călători fără viză în spațiul european, accesul nu este garantat automat. Decizia finală aparține poliției de frontieră din statul de destinație, care aplică strict prevederile Codului Frontierelor Schengen.
Lipsa unor documente esențiale – în special dovada cazării sau a scopului vizitei – poate duce la refuzul intrării, chiar și în cazul persoanelor care declară vizite la rude sau prieteni.
Autoritățile recomandă cetățenilor să aibă asupra lor, pe lângă documentele de bază, și dovezi clare privind scopul deplasării: invitații oficiale pentru vizite private sau de afaceri, rezervări hoteliere pentru turiști sau documente emise de instituții de învățământ.
De asemenea, este necesară demonstrarea resurselor financiare suficiente pentru întreaga perioadă de ședere, nivelul acestora variind în funcție de țara de destinație, de regulă între 50 și 100 de euro pe zi.
Ambasadele subliniază că aceste reguli se aplică tuturor cetățenilor din afara Uniunii Europene, însă pot exista diferențe minore de la un stat la altul.