634 de mii de familii vor primi compensații la căldură pentru noiembrie. Este vorba de 90% din numărul total de solicitanți

Aproximativ 634 de mii de familii, unde locuiesc 1,3 milioane de moldoveni, urmează să beneficieze de compensații la căldură și energia electrică pentru luna noiembrie. Este vorba despre 90 la sută dintre solicitanții care au depus cerere pentru ajutor.

Peste 37% dintre beneficiari, sau 237 de mii de gospodării, urmează să ridice compensația maximă de 800 de lei, anunțată de autorități pentru luna noiembrie. Celelalte 489 de mii de familii vor primi un ajutor de până la 800 de lei, însă nu mai mic de 300 de lei. Suma exactă a compensației va fi anunțată printr-un SMS și în cabinetul personal al fiecărui solicitant de pe pagina www.compensatii.gov.md. 

Cei care nu au depus cererile online, urmează să ia legătura cu asistentul social pentru a afla suma ajutorului. Începând de mâine, 11 decembrie, ajutorul urmează să fie transferat pe carduri, inclusiv pe cele sociale. Tot de miercuri, compensațiile vor putea fi ridicate și de la oficiile Poștei Moldovei.

Ministrul Muncii, Alexei Buzu, a anunțat că bugetul pentru compensațiile din noiembrie se ridică la 334 de milioane de lei. Între timp, oficialul susține că autoritățile pregătesc o nouă hotărâre de Guvern pentru a stabili compensațiile pentru luna decembrie, în contextul în care tariful pentru gaz a fost majorat cu 27 la sută.

Leave a reply

Loading Next Post...
Urmărește-ne
Search
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...