Guvernarea renunță la „grija constantă față de cetățeni” din anii precedenți și anunță că, în acest an, nu va oferi ajutor unic de Paște, după ce, în 2025, a alocat
Guvernarea renunță la „grija constantă față de cetățeni” din anii precedenți și anunță că, în acest an, nu va oferi ajutor unic de Paște, după ce, în 2025, a alocat
Cetățenii moldoveni, care au depus în noiembrie cereri pentru obținerea compensațiilor la energie, pot afla de azi dacă au fost incluși în lista beneficiarilor și care este suma ajutorului oferit.
Salariul mediu lunar pe economie va constitui 17 400 de lei în anul viitor, conform proiectului de hotărâre înaintat de Ministerul Muncii și Protecției Sociale, transmite IPN. Autoritățile propun un
Salariu mediu pe economie va crește în 2026 cu doar 8 la sută, aceasta fiind cea mai mică majorare din ultimii cinci ani. Un proiect al Ministerului Muncii arată că,
Este ultima zi în care cetățenii moldoveni pot depune cereri pentru compensații la energie, așa încât ajutorul pentru sezonul rece să fie primit începând cu luna noiembrie. Persoanele care nu
Suma maximă a compensației la energie pentru acest sezon rece se reduce de la 1400 la 1000 de lei, iar cea minimă se fixează la 500 de lei. Noile cote se
Propunerea Confederației Naționale a Sindicatelor de a majora salariul minim până la 8050 de lei, cu 45% mai mult decât actuala cotă, este discutată în această după-amiază la Guvern, acolo
Peste 391 de mii de cereri au fost depuse de cetățenii moldoveni pentru obținerea compensațiilor la căldură în prima săptămână a campaniei de înregistrare. Numărul reprezintă mai mult de jumătate
Cetățenii moldoveni pot depune, de azi, cererile pentru compensațiile la căldură. Dosarul poate fi completat online pe platforma compensatii.gov.md de unul dintre membrii familiei sau beneficiarii pot apela la ajutorul asistenților
Ministerul Muncii, obligat prin legislație să elaboreze proiecte și politici sociale, a organizat, zilele trecute, o ceremonie cu discursuri și baloane în cadrul căreia a anunțat că donează un microbuz
Familiile care au rămas fără locuințe în urma incendiului de la mansarda din Durlești vor primi cazare din partea autorităților centrale și vouchere pentru necesități stringente. Despre acest lucru a
În luna martie, toți consumatorii de energie electrică vor pimi în facturi o compensație de 200 de lei, indiferent dacă sunt sau nu înscriși în programul „Ajutor la contor”. Compensația
În prezent, Guvernului nu-i ajung peste 1,27 de miliarde de lei pentru plata compensațiilor la energie pentru lunile februarie și martie, bani care, deocamdată, nu sunt prevăzuți în bugetul de
Aproximativ 634 de mii de familii, unde locuiesc 1,3 milioane de moldoveni, urmează să beneficieze de compensații la căldură și energia electrică pentru luna noiembrie. Este vorba despre 90 la
Autoritățile centrale anunță, într-un final, valoarea compensațiilor pe care le vor ridica moldovenii. Ce-i drept, doar pentru noiembrie. Astfel, pentru ultima lună de toamnă, solicitanții de ajutor vor primi între
Astăzi, 28 noiembrie, este ultima zi când moldovenii mai pot depune cereri pentru a obține compensații la căldură și energie electrică. Până acum au fost depuse aproximativ 670 de mii
Peste 340 de mii de cereri au fost depuse de moldoveni pentru compensarea cheltuielilor la încălzire și la energie electrică. Mai mult de jumătate din solicitări au fost completate direct
Ministerul Muncii și Protecției Sociale elaborează în prezent mecanismele de acordare a compensațiilor la căldură în următorul sezon rece, iar procedura va fi clară cel mai devreme în noiembrie. Despre
Anul trecut, 547 de copii au fost supuși violenței, cei mai mulți fiind agresați psihologic și fizic. De asemenea, au fost înregistrate oficial și 48 de cazuri de agresiune sexuală.
Ministrul Muncii și Protecției Sociale, Alexei Buzu, a recunoscut astăzi o creștere alarmantă a sărăciei în rândul copiilor din sate. Potrivit oficialului, aproximativ 40% dintre copiii din mediul rural trăiesc
Ministerul Muncii și Protecției Sociale anunță că ajutorul pentru perioada rece a anului a fost inclus în programul de compensații la energie „Ajutor la contor” și va fi acordat sub
Aproximativ o treime din populația Republicii Moldova trăiește în sărăcie, iar în rândul copiilor din sate acest indicator ajunge la 40%. Datele au fost prezentate de ministrul Muncii și Protecției
Ministrul Muncii, Alexei Buzu, este atât de ocupat, încât nu reușește să afle ce salariu primește, pentru munca depusă. Prezent în platoul emisiunii Puterea a Patra, moderată de Gheorghe Gonța,
Ion Ceban a confirmat că administrația publică locală a recepționat o circulară din partea Ministerului Muncii și Protecției Sociale, prin care le cere implicarea asistenților sociali în campania electorală. Primarul