Ministerul Muncii și Protecției Sociale elaborează în prezent mecanismele de acordare a compensațiilor la căldură în următorul sezon rece, iar procedura va fi clară cel mai devreme în noiembrie. Despre acest lucru a vorbit ministrul de resort, Alexei Buzu, înainte de ședința Guvernului. Acesta susține că fac și anumite ajustări, în condițiile în care prețul gazului a scăzut în luna octombrie.
„Suntem în proces de a finaliza toate aspectele tehnice, inclusiv legate de preț. Ați văzut că și prețul la gaz s-a schimbat, acum este un pic mai ieftin, deci, noi facem aceste ajustări. Pentru că este un program care vizează foarte multe gospodării, foarte multe familii, eu să să rog să manifestați un pic de răbdare și voi comunica toate aspectele, atunci când ele vor fi clarificate”, a declarat Alexei Buzu.
Acesta a mai precizat procedura de obținere a compensațiilor nu va fi fi foarte diferită comparativ cu anii trecuți, dar evitat să intre în detalii, deoarece, spune el, e prematur la această etapă.
„Cetățenii care doresc să beneficieze de compensații se vor înscrie, ca în fiecare an, pe portalul guvernamental compensații.gov.md. În funcție de venituri, de numărul membrilor familiei, de alte caracteristici, sistemul va determina valoarea compensației și de ea vor beneficia toți cetățenii care se vor înregistra. Eu nu vreau să explic aspecte tehnice care nu au fost finalizate sută la sută, dar reiterez: cetățenii și în acest an vor putea beneficia de compensații”, a precizat ministrul Buzu.