73 de ani de la moartea teologului ortodox și luptătorului anticomunist Valeriu Gafencu, cel care ulterior avea să fie supranumit Sfântul Închisorilor

Astăzi se împlinesc 73 de ani de când a trecut la cele veșnice teologul ortodox, deținutul politic și luptătorul anticomunist Valeriu Gafencu, după ani de chin și torturi în închisorile comuniste din România. Gafencu, supranumit de intelectualul-monah Nicolae Steinhardt drept Sfântul închisorilor, a murit la vârsta de 31 de ani în închisoarea de la Târgu Ocna.

Valeriu Gafencu, care a fost un mărturisitor al credinței ortodoxe, s-a născut în data de 24 ianuarie 1921 în Sângerei, județul Bălți, Basarabia. A fost fiul lui Vasile Gafencu, politician român, deputat în Sfatul Ţării al Basarabiei din partea Comitetului Executiv al Sfatului Ofiţerilor şi Ostaşilor Moldoveni din Odesa, care la 27 martie 1918 a votat Unirea Basarabiei cu România. Vasile Gafencu a fost deportat în Siberia de forţele de ocupaţie sovietice în toamna anului 1940.

La vârsta de 20 de ani, Valeriu Gafencu a fost arestat și condamnat la 25 de ani de muncă silnică. În închisoarea de la Aiud a fost închis între anii 1941-1944, iar în închisoarea de la Pitești a stat, mai apoi, între anii 1944-1949. A treia detenție, și ultima, a fost cea de la închisoarea-sanatoriu Târgu Ocna, unde a fost închis din decembrie 1949 și până în 18 februarie 1952.

Din cauza torturilor și a regimului bestial din temnițele comuniste, Valeriu Gafencu s-a îmbolnăvit de TBC pulmonar. Şi totuşi, grav bolnav, subnutrit, netratat, Gafencu renunţa fără regrete la porţiile şi aşa mici de hrană pentru a le da colegilor săi, ca măcar ei să reziste, pentru familiile şi copiii care îi aşteptau acasă. Iubirea pentru cei din jur a dus şi la salvarea vieţii pastorului protestant evreu Richard Wurmbrand, cu preţul înrăutăţirii stării sale. O doză de streptomicină, care ajuta bolnavii de plămâni, îi fusese dăruită lui Gafencu de către un alt deţinut, Leonida Stratan, care o primise de acasă. Pentru că se simţea mai bine, Stratan a renunţat la doză pentru a-i ameliora starea lui Gafencu. Acesta, însă, i-a cedat-o lui Wurmbrand, care a fost astfel salvat. Deţinuţii spun că pastorul protestant evreu a simţit nevoia să se boteze ortodox, luându-şi numele de Valeriu, după salvatorul său.

Supranumele de „Sfântul închisorilor“ a fost dat de părintele Steinhardt, filosoful evreu convertit la creştinism. Valeriu Gafencu a trăit doar 31 ani, însă în scurta sa viaţă, studentul basarabean de la Drept şi Filosofie avea să atingă un nivel atât de înalt de purificare spirituală, dând dovezi cruciale de jertfă de sine pentru semenii săi, încât camarazii săi l-au considerat motivul pentru care ei au fost salvaţi de la pieire.

Un episod tulburător despre puterea unui suferind este relatat tot de deţinuţi, în cartea „Sfântul închisorilor” elaborată de monahul Moise de la Arhiepiscopia Alba-Iulia, care a strâns mărturii ale celor care l-au cunoscut. În 1951, Valeriu Gafencu, care făcuse apendicită acută, a răbdat operaţia pe viu, pentru că anestezia nu reuşise. Dar nu s-a plâns niciodată de nimic, considerând că nu trebuie să fie o povară pentru ceilalţi. Colegii l-au îngrijit până-n ultima clipă.

În ziua de 2 februarie 1952, el a chemat un camarad spunându-i că i-a fost dezvăluită data la care va pleca la Domnul: 18 februarie. I-a rugat pe colegii de celulă să-i pregătească o cămaşă albă, izmene, un chibrit şi un capăt de lumânare. A lăsat cu limbă de moarte ca în gură să-i fie aşezată o cruciuliţă care să atârne spre dreapta, ca osemintele sale să fie recunoscute mai uşor. În ziua de 18 februarie, aşa cum prevestise, Valeriu Gafencu s-a înălţat la Ceruri rostind cu o ultimă răsuflare greoaie: „Doamne, dă-mi robia care eliberează sufletul și ia-mi libertatea care-mi robește sufletul”