A început montarea icoanei Pantocrator în turla principală a Catedralei Mântuirii Neamului. Are peste 150 de metri pătrați

Icoana Pantocrator, mozaicul care are o suprafață de peste 150 de metri pătrați, a început să fie montat în turla principală din Catedrala Națională din București. Realizarea mozaicului a durat peste șase luni de zile și au fost folosite 2.400 de kilograme de piese.

Potrivit basilica.ro, reprezentarea iconografică are un diametru de 12 metri diametrul, iar portretul, care reprezintă chipul Mântuitorului are 4.5 metri. Opera a fost realizată de Alina Codrescu, soția pictorului Daniel Codrescu, coordonatorul lucrărilor de pictură a Catedralei Naționale.

„Săptămâna trecută am făcut premontajul icoanei Pantocrator. Am asamblat-o, am pus toate elementele cap la cap în așa fel încât să avem o imagine de ansamblu cu icoana pe care urmează să o montăm, inclusiv cu scrisul și curcubeul care se face în mod tradițional în jurul icoanei”, a declarat Daniel Codrescu pentru Trinitas TV.

„Astăzi am început prima aplicare, primele bucăți din icoană le-am aplicat pe peretele propriu-zis și sperăm ca până la finalul săptămânii să avem icoana montată în întregime. A fost o lucrare provocatoare, meticuloasă, a fost o asceză în sine realizarea ei deoarece necesita foarte multă liniște, așezare. E un moment important, o cinste pentru orice artist de a realiza o astfel de icoană într-o viață”, a adăugat coordonatorul lucrărilor de pictură.

Pictorii speră ca schela din mijlocul catedralei să fie demontată până la finalul anului pentru ca icoană Pantocrator să poată fi admirată în toată splendoarea ei.

Catedrala Mântuirii Neamului deține cel mai mare iconostas din lume, cu o lungime de 23,8 m și o înălțime de 17,1 m, potrivit Academiei Recordurilor Mondiale (Academy of World Records). Catapeteasma Catedralei Naționale a fost realizată sub conducerea pictorului Daniel Codrescu în decursul anului 2018. Iconostasul cuprinde 45 de icoane realizate în stil bizantin și așezate pe 4 registre. De asemenea, pe absida altarului este cea mai mare reprezentare a Maicii Domnului (Platytera) din România, având 16 metri de la bază până la vârful aureolei.

Distribuie acest articol

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Urmărește ZIUA și pe...

Știrile ZIUA pe Telegram