A murit Chuck Norris. Legenda filmelor de acțiune s-a stins din viață la vârsta de 86 de ani

Actorul american Chuck Norris, legendă a filmelor de acțiune și fost campion mondial la karate, a murit la vârsta de 86 de ani, potrivit informațiilor confirmate oficial de familia sa.

Anunțul a fost făcut printr-o postare pe Instagram, în care apropiații actorului au transmis că decesul a survenit „ieri dimineață”.

„Cu inimile îndurerate, anunțăm trecerea în neființă a iubitului nostru Chuck Norris. Dorim să păstrăm în privat circumstanțele, dar vă asigurăm că a fost înconjurat de familie și era împăcat”, se arată în mesaj.

Familia a subliniat că, dincolo de imaginea publică de simbol al forței și al disciplinelor marțiale, Chuck Norris a fost „un soț devotat, un tată și bunic iubitor și inima familiei”.

„A trăit cu credință, scop și un angajament neclintit față de cei pe care i-a iubit”, se mai menționează în postare.

Anunțul vine după ce actorul fusese internat de urgență într-un spital din Hawaii, pe insula Kauai, după ce i s-ar fi făcut rău în timpul unui antrenament. Cu doar câteva zile înainte, Norris publicase imagini în care se antrena, surprinzându-și fanii prin forma fizică bună.

Chuck Norris a devenit celebru la Hollywood în anii 1980, jucând în numeroase filme de acțiune și în serialul de succes Walker, Texas Ranger. De asemenea, a fost o figură emblematică în artele marțiale, fondând propriul stil – Chun Kuk Do.

Loading Next Post...
Urmărește-ne
Search
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...