Accesul în Aeroportul din Chișinău, limitat în continuare. Restricțiile pentru persoane fără bilet, extinse cu încă o lună  

Punct și de la capăt. Autoritățile au prelungit cu încă o lună restricțiile care interzic accesul în aeroport pentru persoanele care petrec sau întâlnesc călătorii. Acestea rămân în vigoare cel puțin până în data de 28 august 2024. Astfel, în incinta aerogării vor putea intra doar pasagerii cu bilet și document de călătorie, personalul autorizat și echipajele aeronavelor.

Decizia a fost luată de Aeroportul Internațional Chișinău, de comun cu Poliţia de Frontieră și Autoritatea Aeronautică Civilă. Nici de această dată nu au fost prezentate argumente care să justifice aceste restricții.

În plus, în contextul în care, în perioada estivală, orarul zborurilor este unul foarte încărcat, iar fluxul de pasageri este ridicat, călătorii sunt îndemnați să fie responsabili și să vină cu cel puțin trei ore până la zborul planificat, pentru a reuși parcurgerea formalităților necesare călătoriei și pentru nu pierde zborurile.

Precizăm că măsura este aplicată începând cu 1 mai 2024, iar de atunci, restricțiile sunt prelungite la fiecare 30 de zile. Decizia a provocat nedumerire și nemulțumire din partea oamenilor, care acuză autoritățile că țin lumea în soare sau ploaie, fără o justificare pertinentă.

Leave a reply

Loading Next Post...
Urmărește-ne
Search
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...