
Cu ajutor din partea Guvernului și cu un profit ce a crescut cu 50% în ultimele luni, Calea Ferată din Moldova așa și nu avansează în procesul de achitare a datoriilor salariale pentru cei 4900 de angajați. Perioada de restanțe rămâne la jumătate de an, acum fiind plătite abia lefurile pentru luna decembrie 2024.
Ministrul Infrastructurii, Vladimir Bolea, declară repetat că procesul va fi unul de durată și că primele semnale de îmbunătățire sunt resimțite deja. Demnitarul spune că din februarie și până acum, CFM a ajuns deja la un profit lunar de 41 de milioane de lei, față de 28 de milioane.
„Din 2014 să furi continuu Căile Ferate, să o distrugi, și în trei zile să rezolvi. Nu poți. Noi privim la CFM ca la un agent economic unde activează cetățeni ai R. Moldova. Noi avem un grad de empatie și înțelegem că oamenii trebuie să-și primească salariile pentru munca depusă. În ianuarie datoriile erau de 200 de milioane de lei. Acum ei plătesc datoriile pentru luna decembrie. Este vorba de 4900 de angajați”, a declarat Vladimir Bolea în cadrul emisiunii „Rezoomat” de la Realitatea.
Întrebat despre recenta decizie a CFM de a închide o treime din stațiile feroviare, care ar putea duce la eliberări din funcție, Bolea a declarat că decizia este una exclusivă a întreprinderii.
„Este decizia CFM de optimizare, eu nu conduc Căile Ferate. Ei se administrează, au director general, consiliu de administrare, nu coordonează deciziile cu ministerul. Soluția lor este de a optimiza. Cheltuielile trebuie să fie ancorate, este un agent economic. Depinde de conducere, dacă vor fi proteste acestea trebuie să fie împotriva CFM”, a mai adăugat ministrul Infrastructurii.
Amintim că, în iunie, întreprinderea „Calea Ferată din Moldova” a decis să lichideze 21 de stații feroviare din cele 71 prin renunțarea întreținerii acestor spații. Aceste puncte, potrivit CFM, vor fi păstrate doar pentru îmbarcarea și debarcarea pasagerilor. Compania speră astfel că facă economii lunare de până la trei milioane de lei.