Acum 149 de ani, în 29 octombrie 1875, în sud-estul Angliei se năștea principesa Maria, cea care avea să devină în 1914, la vârsta de 39 de ani, Regina Maria, suverana cea mai iubită de români, supranumită de popor „mama răniților” sau „Mama Regină”, și care a avut un rol crucial în discuțiile la nivel inetrnațional privind făurirea României Mari.
Născută Maria Alexandra Victoria de Saxa-Coburg și Gotha, a fost mare prințesă a Marii Britanii, fiind nepoata reginei Victoria. A ajuns în România la vârsta de 17 ani, când s-a căsătorit cu Principele Moștenitor al României, Ferdinand, pierzând astfel locul din Linia de Succesiune la Coroana Marii Britanii.
După copilăria și adolescența petrecute într-un mediu anglo-saxon, tânăra englezoiacă a început să se încadreze rapid în atmosfera publică românească cu încă multe influențe balcanice.
După căsătoria cu prințul moștenitor Ferdinand, Maria a fost nevoită să ducă o permanentă luptă cu regele Carol, unchiul proaspătului soț, care o izola total la Castelul Peleș și îi interzicea orice contact cu personalități politice sau culturale românești.
În numai câțiva ani însă, dupa ce i-a nascut pe Carol, viitorul rege, Elisabeta și Mărioara, principesa Maria se va înfățișa lumii ca una din cele mai splendide femei din Europa.
Maria a devenit Regină a României la 11 octombrie 1914, într-o perioadă zbuciumată, având în vedere izbucnirea Primului Război Mondial. În acest context dificil, ea a avut o influență majoră în ceea ce privește intrarea României în război de partea Antantei, cu scopul de a recupera provinciile româneşti aflate sub dominație austro-ungară, deși prin această decizie Regele Ferdinand lupta împotriva patriei sale.
A urmărit constant întărirea legăturilor dintre România și Marea Britanie, dovedind reale calități diplomatice în susținerea și apărarea intereselor României. Pe timpul războiului și-a însoțit soțul în refugiu în Moldova, activând ca soră de caritate în spitalele militare.
Legătura sufletească între Regina Maria și Armată a fost extrem de puternică și nu s-a sprijinit doar pe relația oficială dintre suveran și militari, ci pe fapte de război. În timpul Războiului balcanic, principesa Maria a lucrat în serviciul sanitar, îngrijind bolnavii din lagărele de holeră, riscându-și viața fără nici o rezervă, pentru ca apoi, deși acum era regină, să îngrijească la fel de riscant bolnavii de tifos din Moldova, în timpul Primului Război Mondial.
Datorită curajului, compasiunii și implicării de care a dat dovadă pe front, a fost supranumită „Mama răniților”, „Mama Regină” și „Regina soldat”. A pus bazele organizaţiei „Regina Maria”, care a creat atât o reţea de spitale în Moldova, cât şi serviciul de ambulanţă.
Reflectând la viața și la misiunea Reginei Maria, istoricul Nicolae Iorga scria: „Niciodată, desigur, o Regină n-a impus mai mult în afară de rangul ei suprem. Regalitatea vitejiei şi milei de oameni o fac să poarte totdeauna o coroană nevăzută care e mai scumpă decât toate juvaierele lumii”.
În perioada Conferinței de Pace de la Paris din 1919, dar și după încoronarea, alături de Regele Ferdinand I, ca suverani ai României Mari, în 1922, a participat la o campanie diplomatică pentru recunoașterea internațională a statului român reîntregit, având întrevederi oficiale sau informale cu suveranul englez, cu președintele Statelor Unite, Woodrow Wilson, președintele Franței, Georges Clemenceau, sau cu reprezentanții de marcă ai instituțiilor media europene.
Cu un an înainte de moartea Regelui Ferdinand, în martie 1926, de Bunavestire, Regina Maria, la vârsta de 50 de ani, a trecut la ortodoxie. Într-o ceremonie desfășurată la palat, ea s-a spovedit, a fost dezlegată de patriarhul Miron Cristea și a fost primită în sânul Bisericii Ortodoxe Române.
După moartea lui Ferdinand și venirea la putere a fiului său, Carol al II-lea, în 1930, acesta a reușit îndepărtarea Reginei Maria din viața politică, obligând-o practic să trăiască într-un soi de exil intern la reședințele sale de la Balcic și Bran.
În 18 iulie 1938, Regina Maria trecea „pragul Tăcerii veşnice”, așa cum însăși numea plecarea la Domnul în testamentul său din 1933. Cea mai iubită regină a României s-a stins din viață la Sinaia, după o grea suferință cauzată de cancer.
Conform dorinței lăsate în același testament spiritual, trupul neînsuflețit a fost înmormântat la Mănăstirea Curtea de Argeș, alături de cel al Regelui Ferdinand, iar inima a fost depusă la capela Stella Maris, din Balcic.
În 1940, după ce România a pierdut Cadrilaterul, inima Reginei a fost adusă la reședința acesteia din Bran, iar în 1970 a fost mutată la Muzeul Naţional de Istorie a României. Începând cu 2015, inima Reginei Maria este păstrată la Muzeului Național „Peleș”.
