
Ministrul Sănătății, Ala Nemerenco, dă de înțeles că fenomenul corupției din spitale continuă să fie menținut de pacienți, care nu scapă de „obiceiul vechi” de a da mită pentru servicii, care sunt gratuite. Demnitarul susține că este imposibil să „eradichezi corupția totalmente” într-un mandat, deoarece „aceasta există în toată țara”.
„Sunt lucruri pe care mi le doresc să le duc la sfârșit, dar este imposibil într-un mandat să eradici corupția totalmente și mă refer la tot felul de plăți, atât timp cât ea există în toată țara. Nu ai putea să faci o insulă, cumva ruptă de toate celelalte activități sociale ale oamenilor, în care ei sunt prinși cumva într-un cerc vicios, că se plătește și ici-colo și dincolo. Nu știu, este ca o modă veche, un obicei la care oamenii nu vor să renunțe”, a declarat Nemerenco în cadrul unei emisiuni de la Radio Moldova.
Șefa de la Sănătate susține că, deseori, este martoră a multor discuții unde i se dezvălui cazuri de corupție.
„Mă pomenesc des când discut cu pacienții și îi întreb: Ți-a cerut medicul? Și el îmi răspunde: Evident, dacă mi-a făcut așa o operație serioasă, cum să nu-I plătesc. Vreau să-i rog, pe această cale, să-i rog pe oameni să nu plătească, să se adreseze la noi. Îi rog mult să nu accepte această atitudine, acolo unde o întâlnesc. Avem tot felul de medici, așa cum este societatea, care nu poate să producă medici ideali. Vreau ca pacienții să aibă curajul să ne comunice nouă, să se apropie de administrație, de CNA. O să le oferim alte servicii, în alte spitale”, a mai declarat Ala Nemerenco.
Amintim, săptămâna trecută, opoziția parlamentară a propus o moțiune simplă, solicitând demisia ministrului Ala Nemerenco, pe care o acuză de management defectuos. Demnitarul respinge însă acuzațiile și susține că acțiunile opoziției sunt motivate politic și nu reflectă realitatea din sectorul sănătății.
De asemenea, Nemerenco susține că moțiunea pentru demiterea sa reprezintă o dovadă că „Ministerul Sănătății își face bine treaba”. Potrivit oficialului, opoziția s-ar arăta deranjată de reformele implementate în sistemul de sănătate, care au dus la modernizarea echipamentului medical din spitalele din R. Moldova.