
Ala Nemerenco a aruncat o rafală de săgeți, într-o postare pe Facebook, spre sistemul din care, până mai ieri, a făcut parte. Nemerenco a constatat subit că lupta cu corupția este doar o lozincă. Bună ziua, cum s-ar zice. Lozincă, ziceți? Dar acum două luni, sau jumătate de an, sau cinci ani în urmă ce-a fost?
Să fie clar: Nemeremnco nu doar că a stat la baza sistemului care guvernează astăzi. Și nu doar că a făcut parte din acest sistem, ci a fost însăși expresia sistemului în carne și oase.
Nu-i bai, săgețile din postarea fostului ministru au fost trase drept în țintă, în locul cel mai moale și dureros, doar că, așa cum se întâmplă de multe ori în viață, săgețile capătă și efect de bumerang. Săgețile au zburat, au dat o tură prin cabinetele de la Parlament și Guvern, iar câteva au revenit tot la punctul de lansare.
Nemerenco are întrebări acum? Pe bune? Noi ar trebui să întrebăm acum: ce se-ntâmplă, doctore? Ați mâncat, v-ați îmbrăcat, ați trăit ani de zile pe banii noștri. Și dacă sistemul e corupt e și vina domniei voastre.
„Nănășismul, cumătrismul, verișorismul, nemurismul, amicismul”, așa cum le numiți în postare, sunt încă la putere, pentru că le-ați tolerat. Nu am văzut să le condamnați atât de fervent înainte, când sfârâiau știrile ca pe grătar despre cum în funcție publice ajung verișoarele, verișori, nașii și cumătrii celor cu care până mai ieri împărțeați puterea.
Am văzut însă cum, cel puțin în postări, erați foarte vocală în lupta cu corupția din sistemul medical. Acum trei luni, tot într-o postare pe Facebook, declarați „zero toleranță oricărei forme de corupție și curățirea continuă a sistemului”. Ce s-a schimbat de atunci? Ce pastilă ați luat cu un efect tămăduitor atât de mare încât v-ați recăpătat vederea?
Da, e corupție. Multă și variată. Ați venit la guvernare cu această lozincă. Ați promis că o s-o stârpiți. Dar ea nu doar că nu a dispărut, ci încă mai și înflorește.