Alegeri cu un candidat la Boldurești! Alegătorii sunt chemați să voteze un singur concurent electoral

Locuitorii comunei Boldurești din raionul Nisporeni sunt așteptați duminică, 20 iulie, la urne pentru a-și alege primarul. Lista nu e lungă, pentru că în buletinul de vot apare numele unui singur candidat, după ce, cu două zile înainte de alegeri, Comisia Electorală Centrală a anulat înregistrarea lui Nicanor Ciochină, în urma unei contestații depuse de candidatul independent Sergiu Bulicanu. 

În dreptul numelui lui Ciochină a fost aplicată ștampila „Retras”. Votarea repetată a turului al doilea din cadrul alegerilor locale noi pentru funcția de primar în comuna Boldurești a fost dispusă de Comisia Electorală Centrală, după ce Curtea de Apel Bălți a anulat rezultatul inițial, în urma căruia fusese declarat învingător Nicanor Ciochină, cercetat penal pentru un accident rutier soldat cu moartea unui adolescent. 

Hotărârea a fost luată în urma examinării unei contestații depuse de contracandidatul Sergiu Bulicanu, care a semnalat că Ciochină nu s-a suspendat din funcția de primar interimar în perioada electorală și ar fi utilizat resurse administrative în scop personal.

Recent, Comisia Electorală Centrală a anunțat că își menține hotărârea prin care turul doi al alegerilor locale din Boldurești, raionul Nispreni, au fost declarate nule și a stabilit repetarea scrutinului în data de 20 iulie. Autoritatea electorală precizează că a luat act de recenta decizie a Curții Supreme a Justiției, a reexaminat contestația candidatului Sergiu Bulicanu și anunță că decizia CEC rămâne în vigoare și „produce efecte juridice”.

Alegerile locale noi la Boldurești au fost organizate după ce Nicanor Ciochină și-a pierdut mandatul de primar, deoarece nu și-a putut exercita atribuțiile între 31 mai 2024 și 14 februarie 2025, fiind în arest preventiv. Acesta a fost reales pe 1 iunie, în turul al doilea al alegerilor locale noi. Ciochină este cercetat penal pentru accidentarea mortală a unui adolescent în februarie 2024, părăsirea locului faptei și tentativa de a ascunde urmele infracțiunii.

Pentru acest scrutin au fost tipărite 2888 de buletine de vot, toate în limba română. Secțiile de votare sunt deschise între orele 07:00 și 21:00.

Loading Next Post...
Urmărește-ne
Search
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...