Nicolae Roșca a demisionat din funcția de președinte al Curții Constituționale (CC), pentru că nu a vrut să-și asume public explicarea societății următoarelor decizii cu caracter politic pe care urmează să le ia Curtea Constituțională. De această părere este fostul președinte al Înalte Curți, juristul Alexandru Tănase, care mai crede că Domnica Manole ar putea reveni astăzi la conducerea CC.
„E greu de spus de ce a plecat domul Roșca, probabil a plecat din cauza deciziei de ieri a Curții Constituționale. Totuși, tind să cred că plecarea lui este legată de provocările cu care se confruntă în acest moment Curtea Constituțională, care urmează să ia mai multe decizii cu caracter politic și, cel mai probabil, nu a vrut să-și asume public explicarea lor societății. Cred că vom avea o surpriză și o vom vedea pe Domnica Manole din nou la șefia CC, pentru că ea este singurul dintre membrii Curții, care poseda calitățile necesare nu doar pentru a conduce instituția, dar și pentru a explica chiar și cele mai nepopulare decizii ale Înaltei Curți”, a declarat Alexandru Tănase, citat de omniapres.md.
Președintele Curții Constituționale, Nicolae Roșca, și-a dat demisia joi seara. Anunțul a fost făcut într-un comunicat oficial, plasat pe site-ul Curții Constituționale.
„Astăzi, 9 noiembrie, dl judecător Nicolae Roșca și-a dat demisia din funcția de Președinte al Curții Constituționale. Alegerea unui nou Președinte este programată să aibă loc mâine, 10 noiembrie”, este precizat în comunicatul Curții.
Anunțul a fost făcut la scurt timp după ce Curtea Constituțională a declarat neconstituțional articolul din lege care a permis evaluarea, după care demiterea din funcție a procurorului general, Alexandr Stoianoglo. Înalta Curte a constatat drept neconstituționale criteriile de evaluare, precum și lipsa căii de atac a deciziei comisiei de evaluare. Judecătorii Curții Constituționale, Nicolae Roșca și Liuba Șova au formulat opinii separate în legătură cu decizia de astăzi.