
Partidul „Democrația Acasă” și-a ales noua conducere a Organizației Municipale Chișinău, în cadrul ședinței Organizației Teritoriale desfășurate sâmbătă, la Institutul Muncii. Potrivit formațiunii, la reuniune au participat peste 150 de delegați.
Prin vot unanim, deputatul Alexandru Verșinin, vicepreședinte al Comisiei parlamentare pentru politică externă, a fost ales președinte al Organizației Municipale Chișinău.
În cadrul ședinței, participanții au analizat prioritățile Republicii Moldova și ale municipiului Chișinău. Totodată, formațiunea a criticat actuala guvernare, susținând că țara se confruntă cu un „derapaj democratic și politic al regimului autoritar condus de Maia Sandu”.
Președintele Partidului „Democrația Acasă”, Vasile Costiuc, a declarat că municipiul Chișinău are un rol esențial în perspectiva viitoarelor scrutinuri electorale și a afirmat că formațiunea își propune să schimbe modul în care este administrată capitala.
„Astăzi am întărit Organizația Municipală și am anunțat oficial, din inima Chișinăului, că avem pretenții să administrăm altfel Chișinăul. Orașul nostru trebuie administrat mult mai categoric și mult mai profesionist, pe modelul orașelor moderne din China”, a declarat Costiuc.
Liderul formațiunii a mai susținut că Partidul „Democrația Acasă” se află într-o perioadă de creștere și a afirmat că, în decurs de un an, formațiunea ar putea deveni „prima forță politică” din Republica Moldova.
Potrivit informațiilor publicate de canalul de Telegram „Casa de Nebuni”, Alexandru Verșinin urmează să fie candidatul Partidului „Democrația Acasă” la funcția de primar al municipiului Chișinău la alegerile locale din 2027. Până în prezent, formațiunea nu a anunțat oficial candidatura acestuia.