Ambasadorul britanic în SUA, Peter Mandelson, demis din cauza scandalului Epstein

Guvernul de la Londra a anunțat astăzi demiterea ambasadorului britanic în Statele Unite, Peter Mandelson, pe fondul apariției unor noi detalii despre relațiile sale cu controversatul finanțist american Jeffrey Epstein, acuzat de trafic de minore.

Decizia a fost anunțată în Parlament de către ministrul de externe Stephen Doughty, care a precizat că în corespondența recent descoperită „profundimea și amploarea relației dintre Mandelson și Epstein” erau mult mai mari decât se cunoștea la momentul numirii diplomatului, în februarie 2025.

Printre motivele invocate s-au numărat faptul că Mandelson a susținut, într-un schimb de e-mailuri, că prima condamnare a lui Epstein a fost „nedreaptă și trebuia contestată”. În aceleași mesaje, diplomatul – care l-a numit cândva pe Epstein „cel mai bun prieten” – îi transmitea acestuia: „Prietenii tăi rămân alături de tine și te iubesc”, îndemnându-l să lupte pentru o eliberare anticipată.

Deși premierul Keir Starmer declarase miecruri că își păstrează încrederea în ambasador, presiunea publică a crescut odată cu publicarea acestor detalii în presa britanică.

Într-un interviu pentru BBC, Mandelson a recunoscut că s-a lăsat convins de asigurările avocaților lui Epstein privind presupusa sa nevinovăție.

„Am crezut, în mod stupid, ceea ce spuneau ei, iar acum regret profund acest lucru”.

Jeffrey Epstein fusese condamnat în 2008 pentru exploatarea sexuală a minorilor și pentru organizarea unei rețele de prostituție. În 2019, a fost din nou arestat în SUA pentru trafic de fete, unele de doar 14 ani, dar s-a sinucis în închisoare înainte de proces.

Numele mai multor politicieni și oameni de afaceri de rang înalt au fost asociate cu scandalul Epstein, printre care și cel al actualului președinte american Donald Trump, care a negat constant orice legătură, afirmând că a rupt orice contact cu Epstein în urmă cu peste două decenii.

Loading Next Post...
Urmărește-ne
Search
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...