Premierul Norvegiei, Jonas Gahr Store, a declarat luni că prințesa moștenitoare Mette-Marit a luat decizii greșite în privința relațiilor sale cu Jeffrey Epstein, potrivit agenției Reuters. Declarația vine după publicarea
Premierul Norvegiei, Jonas Gahr Store, a declarat luni că prințesa moștenitoare Mette-Marit a luat decizii greșite în privința relațiilor sale cu Jeffrey Epstein, potrivit agenției Reuters. Declarația vine după publicarea
Fostul prim-ministru al Ucrainei, Iulia Timoșenko, a fost informat miercuri dimineață că este vizat într-un dosar penal ce vizează presupusa mituirea a unor deputați din Rada Supremă. Lidera partidului „Batkivșcina”
Un scandal de corupție a zguduit scena politică din Cipru, după apariția unei înregistrări video în care mai mulți oficiali de rang înalt ar discuta presupuse scheme ilegale. În urma
Un scandal a izbucnit la Institutul pentru Studiul Războiului (ISW), după ce un angajat ar fi manipulat harta interactivă a frontului pentru a influența rezultatele unor pariuri online legate de
Comisia pentru securitate a Parlamentului organizează, azi-dimineață, audieri în urma scandalului de la Vama Leușeni-Albița, unde săptămâna trecută a fost depistat un camion plin cu armament. La raport sunt chemați
Volodimir Zelenski se confruntă cu cea mai gravă criză din mandatul său prezidențial, după ce o anchetă privind spălarea de bani a nominalizat membri ai cercului său restrâns. Ancheta vizează
Guvernul de la Londra a anunțat astăzi demiterea ambasadorului britanic în Statele Unite, Peter Mandelson, pe fondul apariției unor noi detalii despre relațiile sale cu controversatul finanțist american Jeffrey Epstein,
Ruptura în interiorul coaliției de guvernare de la București se adâncește, după scandalul privind funeraliile fostului președinte Ion Iliescu, boicotate de miniștrii și deputații USR, dar și de președintele Nicușor
Biserica „Nașterea Maicii Domnului” din Grinăuți, raionul Râșcani, care recent a trecut la Mitropolia Basarabiei, a fost luată cu forța de clerici ai Mitropoliei Moldovei, care nu vor să cedeze
Platforma „Big Family”, o inițiativă civică și rețea de ONG-uri conservatoare din Turcia, unite în apărarea valorilor tradiționale ale familiei și împotriva a ceea ce numesc propaganda „neutralizării genului” și
Scandal la Congresul Mondial al Viei și Vinului, organizat în premieră la Chișinău. Oficialii și experții din Ucraina s-au retras de la conferința internațională, unde participă delegații din 51 de
O magistrată de la Oficiul Centru al Judecătoriei Chișinău a interzis ilegal accesul echipei ONE TV la o ședință de judecată deschisă care viza un demnitar. Drept temei pentru îngrădirea accesului
O pictură murală concepută să promoveze noblețea și eleganța sportivă a provocat peste noapte o tragicomedie hilară cum numai pe malul Bîcului mai putem vedea, iar scandalul a devenit principalul
Două asociații catolice au depus, marți, la Paris, o plângere împotriva revistei satirice „Charlie Hebdo” pentru „incitare și provocare la ură religioasă”, după publicarea pe 16 august a unei caricaturi
Compania de telecomunicații și tehnologie C Spire, care are sediul în statul american Mississippi, a anunțat că își retrage toată publicitatea care are legătură cu Jocurile Olimpice de la Paris, după controversata ceremonie
Consilierii PAS din Consiliul municipal Chișinău susțin că nu ei stau în spatele deciziei unui tânăr cu grave dificultăți locomotorii de a veni la ședința CMC. Inițiativa, potrivit lor, aparține
PAS a creat în mod special scandalul de vineri din Consiliul municipal Chișinău, pentru a ajunge în buletinele de știri și pentru a menține o presiune mediatică la adresa primarului
Partidul politic Mişcarea Alternativa Naţională (MAN) a criticat dur acțiunile consilierilor Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS) în cadrul primei ședințe a Consiliului Municipal Chișinău (CMC), denunțându-le drept un „show regizat”.
Vedetele implicate în petrecerea depravată de săptămâna trecută din Moscova au început să piardă contracte în spectacole, filme, show-uri sau s-au trezit cu acuzaţii de fraudă. Rapperul Vacio a fost
Meciurile din liga profesionistă din Turcia au fost suspendate pe termen nedefinit, în urma incidentului de la meciul din Süper Lig dintre Ankaragücü şi Rizespor, de luni seară. La finalul
Un vlogger din România a pus la cale un plan pentru a arăta cum cei pe care sute de mii de oameni îi urmăresc fac promovare la orice, fără să
FIFA este gata să-l suspende o perioadă enormă, 15 ani, pe Luis Rubiales președintele în exercițiu al Federației Regale Spaniole de Fotbal. Sâmbătă, acesta a fost suspendat preliminar pentru 90 de
Geta Burlacu a fost exclusă din lista artiștilor care vor evolua la concertul dedicat Zilei Independenței de Moldova Concert și Filarmonica Națională, care sunt organizatorii evenimentului. Precizarea a fost făcută
Renumitul compozitor și muzician sârb Goran Bregovic s-a arătat dezamăgit în legătură cu situația în care i s-a refuzat intrarea în Republica Moldova, unde avea programat un concert. Artistul sârb
Șeful Procuraturii Anticorupție, Veronica Dragalin, nu are de gând să-și dea demisia din funcția pe care o deține și insistă că va rămâne să „lupte în continuare împotriva corupției, pentru