
Compania de telecomunicații și tehnologie C Spire, care are sediul în statul american Mississippi, a anunțat că își retrage toată publicitatea care are legătură cu Jocurile Olimpice de la Paris, după controversata ceremonie de deschidere.
C Spire a refuzat să precizeze în fața presei ce tip de reclame au fost retrase sau ce sumă au cheltuit pentru a participa la acest eveniment mondial, potrivit New York Post, transmite Golazo.ro.
„Am fost șocați de batjocorirea „Cinei cea de Taină” în cadrul ceremoniei de deschidere a Jocurilor Olimpice de la Paris. C Spire își va retrage reclamele de la Olimpiadă”, a scris compania pe rețelele de socializare.
Președintele și CEO-ul companiei, Suzy Hays, a declarat într-un comunicat oficial că „C Spire sprijină sportivii care au muncit atât de mult pentru a fi parte a Jocurilor Olimpice. Cu toate acestea, nu vrem face să fim părtași la batjocura și descrierea inacceptabilă a unui moment sacru precum „Cina cea de taină”, motiv pentru care ne retragem reclamele de la Jocurile Olimpice”.
Compania, cunoscută în trecut ca Cellular South Inc., a fost înființată în 1988 și reprezintă unul dintre cei mai mari provideri de internet, telecomunicații, servicii de stocare în cloud și management al serviciilor IT pentru statele americane Mississippi, Alabama și Tennessee (aproximativ 15 milioane de locuitori, cumulat).