MAN condamnă acțiunile consilierilor PAS la prima ședință CMC: A fost un show regizat

Partidul politic Mişcarea Alternativa Naţională (MAN) a criticat dur acțiunile consilierilor Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS) în cadrul primei ședințe a Consiliului Municipal Chișinău (CMC), denunțându-le drept un „show regizat”. MAN a acuzat PAS-ul că a orchestrat o diversiune politică, împotriva intereselor oamenilor și perturbând procesul democratic.

„Cinci deputați PAS au condus întreaga acțiune și au împărțit indicații pentru a deturna mersul ședinței. Dacă lucrurile ar fi derulat într-o manieră democratică și constructivă, în decurs de o oră toată agenda, inclusiv problemele invocate de oameni ar fi fost puse pe un făgaș legal. Regretăm acțiunea distructivă a PAS, care a lovit în primul rând în oamenii care suferă”, se arată în comunicatul celor de la PAS.

MAN a subliniat că PAS a încercat să impună subiecte neautorizate pe ordinea de zi, împiedicând desfășurarea normală a primei ședințe.

„Noi nu putem să includem pe ordinea de zi alte subiecte. Ele nu au trecut prin comisie. Inițial astăzi trebuie să alegem fracțiunea, președintele, organele de conducere a fracțiunilor, membrii comisiilor și votam. Comisiile la rândul lor își alegeau deja reprezentanții și organele de conducere și am fi început procesul de lucru”, a declarat consilierul MAN Grigore Bejenaru.

După mai multe tentative eșuate, astăzi, Consiliul Municipal Chișinău s-a întrunit, în sfârșit, în ședință. Reuniunea a degenerat într-un scandal după ce consilierii PAS au cerut însă includerea pe ordinea de zi a mai multor subiecte, printre care cel de la Direcția asistență socială, dar și Direcției locativ-comunale și amenajare, propunerile fiind respinse.

Distribuie acest articol

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Urmărește ZIUA și pe...

Știrile ZIUA pe Telegram