
Inspectorii Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor au dat, în lunile mai și iunie, 29 de amenzi pentru nerespectarea regulilor de distrugere a ambroziei. În total, ANSA a efectuat peste 420 de controale în urma sesizărilor făcute de localnici și primării.
Specialiștii au inspectat 50 de mii de hectare de teren și au identificat suprafețe cu risc de răspândire a ambroziei, ulterior fiind întocmite 413 acte fitosanitare și 29 de procese-verbale de contravenție.
În urma controalelor au fost dispuse măsuri de combatere prin metode agrotehnice, cum ar fi coasa mecanică, sau chimice, prin utilizarea erbicidelor.
ANSA reamintește că subiecții responsabili de gestionarea terenurilor au obligația să desfășoare lucrări de prevenire, combatere și distrugere a plantei. Pentru neîndeplinirea măsurilor de combatere a ambroziei, aceștia sunt pasibili de răspundere contravențională. Pentru persoanele fizice, amenzile variază între 3.000 și 6.000 de lei, iar pentru cele juridice, între 25.000 și 50.000 de lei.
Totodată, ANSA precizează că a relansat campania „Stop Ambrozia”, ce are drept scop depistarea și monitorizarea buruienii prin intermediul cetățenilor. Aceștia pot notifica despre terenurile cu ambrozie printr-un mesaj transmis pe Viber la nr. 067144111.