Două loturi de mărar și pătrunjel de import, în cantitate totală de 26 de tone, au fost distruse, după ce s-a descoperit că au conținut ridicat de pesticide, anunță Agenția
Două loturi de mărar și pătrunjel de import, în cantitate totală de 26 de tone, au fost distruse, după ce s-a descoperit că au conținut ridicat de pesticide, anunță Agenția
Un lot de 10 tone de mărar de import a fost distrus de specialiștii Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor. Decizia a fost luată după ce analizele de laborator au confirmat depășirea limitelor maxime admise de
Mai multe loturi de șervețele umede pentru bebeluși au fost retrase de pe piață după ce, în urma testelor de laborator, a fost depistată contaminarea cu microorganismul Pseudomonas putida. Anunțul
Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor (ANSA) și autoritățile competente din Ucraina au parafat noi modele de certificate sanitar-veterinare pentru importul de carne de pasăre, produse din carne de pasăre și
Guvernul a aprobat Regulamentul privind procedura de autorizare, cultivare, monitorizare, comercializare și procesare a cânepii industriale. Documentul prevede extinderea posibilităților de utilizare a materiei prime obținute din această plantă, ceea
Un lot de 25 de tone de orez cu pesticide peste limite a fost interzis spre vânzare și distrus în urma unor controale efectuate de inspectorii Agenției Naționale pentru Siguranța
Autoritățile recomandă populației să nu consume pește din râul Nistru în următoarele luni, pentru că acesta ar putea fi contaminat în urma inhalării produselor petroliere scurse în fluviu. Ministrul Mediului,
Import periculos la vamă. Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor a depistat aproximativ 1700 de kilograme de înghețată în care specialiștii au găsit bacterii. Lotul respectiv nu a fost admis pentru
Import periculos la Vama Leușeni. Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor a depistat peste 9300 de kilograme de ardei în care specialiștii au gpsit pesticide Buprofezin. Lotul respectiv nu a fost
Rodii cu pesticide riscau să ajungă în piețele și magazinele din R. Moldova. Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor anunță că a distrus aproximativ 19 tone de rodii neconforme depistate în
Autoritățile de la Chișinău au decis să reia importul de carne de pasăre din Ucraina, după aproape o lună și jumătate de la instituirea restricțiilor. Decizia a fost luată în
Guvernul Ucrainei confirmă oficial existența proiectului de hotărâre care prevede introducerea unui regim de licențiere pentru importul unor produse din Republica Moldova, inclusiv struguri, vin și alcool etilic, în contextul
Toate loturile de lapte în vrac importate din Ucraina vor fi supuse verificărilor. Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor a emis, pe 23 februarie, un ordin prin care modifică documentul anterior
Guvernul Ucrainei a elaborat un proiect de hotărâre care ar putea limita semnificativ importul de vin moldovenesc, precum și al altor produse vitivinicole, în cadrul unor măsuri de răspuns la
Un focar de pestă porcină a fost depistat în extravilanul orașului Sângera și a fost înlăturat de autorități. Potrivit Nord News, cazul a avut loc într-o gospodărie din particulară. Patru
Peste 2400 de kilograme de biscuiți au fost scoase din vânzare, după ce autoritățile au descoperit că în procesul de producere a fost utilizat ulei de palmier neconform. În urma
Un lot de 15 tone de mărar, importat din Turcia, a fost distrus de specialiștii Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor. Decizia a fost luată după ce analizele de laborator au confirmat depășirea
Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor (ANSA) a decis suspendarea temporară a importului de carne de pasăre și produse derivate din carne de pasăre din Ucraina, pentru protejarea sănătății consumatorilor din
Mai multe tipuri de lapte praf pentru copii, comercializate sub mărcile NAN și Nestogen, sunt rechemate voluntar de pe piață, ca măsură de precauție. Decizia vizează un număr limitat de
Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor vine cu precizări în scandalul ouălor contaminate cu un antibiotic interzis și dă asigurări că produse periculoase nu au ajuns în vânzare pentru consum și
Partidul Social Democrat European îi acuză pe reprezentanții Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor (ANSA) că au ascuns populații informații esențiale despre cazul ouălor contaminate cu metronidazol. Potrivit unui comunicat de
Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor (ANSA) a dispus nimicirea a peste 100 mii de păsări de la o avicolă din R. Moldova, după ce, în urma unor controale de laborator,
Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor informează consumatorii că a dispus retragerea din vânzare a unui lot de ouă, produse de Raiplai-Avicola, care ar fi periculoase pentru consum. Este vorba despre
Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor anunță finalizarea acțiunilor de retragere și distrugere a loturilor de ouă neconforme în care fusese depistată prezența de reziduuri de medicamente de uz veterinar, cu antibioticul
Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor (ANSA) anunță blocarea și distrugerea mai multor loturi de produse alimentare de import. Este vorba despre 7500 kilograme de mărar, 7500 kilograme de pătrunjel și
Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor anunță despre nimicirea unui lot de peste 10 tone de margarină contaminată. Lotul de margarină neconform a fost reținut și supus prelucrării la o fabrică de
Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor vine cu precizări în cazul cutiilor cu ceai marcate de ANSA cu o bandă adezivă, care au fost văzute pe rafturile unui lanț de magazine.
Cutii cu ceai cu pesticide, pe care Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor a anunțat că le-a confiscat și nimicit în urma unor controale de la Vama Leușeni, ar fi ajuns
Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor (ANSA) anunță că recheamă din comerț un lot de ouă de găină. Motivul rechemării este că în ouă au fost depistate „reziduuri de medicamente de
Inspectorii Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor (ANSA) anunță că au plasat sub restricție oficială un lot de 2305 kg de carne de pui, provenit din import, după ce analizele de
Un lot de cinci tone de ulei de palmier, contaminat cu substanțe toxice, a fost ridicat de experții Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor dintr-un depozit al importatorului. Marfa nu a
Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor (ANSA) a reținut la vamă cinci tone de bomboane cu conținut de dioxid de titan (E 171), un aditiv alimentar interzis în Republica Moldova. Potrivit
Bacteria Salmonella a fost depistată în produse cu carne livrate în magazinele din țară. Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor anunță că retrage din magazine un lot de hinkali, produse tradiționale
Focare sporadice de lăcuste au fost înregistrate în satul Copceac din Găgăuzia, după ce apariția insectelor a fost sesizată de localnici și agricultori. După atenționările deținătorilor de teren, inspectorii subdiviziunii
Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor ( ANSA) anunță despre depistarea unui nou focar de pestă porcină africană la porci domestici în apropierea localităților Ochiul Alb și Nicoreni din Drochia. Specialiștii
Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor (ANSA) anunță despre retragerea din comerț a unui produs alimentar din comerț, la solicitarea agentului economic. Este vorba despre ulei de măsline Pomace de 1L,
Încă două focare de pestă porcină africană au fost depistate în R. Moldova, anunță Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor. Un focar a fost depistat la porci domestici în localitatea Rădenii
Două noi focare de pestă porcină, depistate în R. Moldova, anunță Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor (ANSA). Un focar de pestă porcină a fost depistat la mai mulți porci domestici
Procesul de înhumare a porcilor s-a încheiat și la ferma din Cimișeni, raionul Criuleni, unde în 19 martie a fost confirmat un focar masiv de pestă africană. În total, în
Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor (ANSA) a introdus măsuri stricte pentru a preveni răspândirea febrei aftoase în Republica Moldova, în contextul focarelor confirmate în regiune: șase în Slovacia și unul
Pesta porcină distruge o altă mare afacere. Un nou focar a fost depistat la o fermă din satul Cimișeni, raionul Criuleni, unde sunt crescuți până la 45 de mii de
Dezastru pentru una dintre cele mai mari ferme de porci din R. Moldova, amplasată lângă satul Roșcani din raionul Anenii Noi. La întreprinderea cu 65 de mii de capete a
De la începutul anului, inspectorii ANSA au înregistrat 14 focare de pestă porcină în gospodăriile oamenilor. Cazurile au fost înregisatrate în raioanele Criuleni, Dondușeni, Șoldănești și Drochia, ultimul fiind și
Inspectorii Agenției pentru Siguranța Alimentelor (ANSA) au distrus, în 9 luni ale anului, 334 de tone de fructe și legume, aproape dublu față de anul precedent. Loturile au fost retrase
Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor (ANSA) a anunțat retragerea de pe piață a unui lot de file de păstrăv slab sărat, din cauza contaminării cu bacteria Listeria monocytogenes. Lotul afectat,
În produsele alimentare prelevate de la cantina liceului „Aristotel” nu au fost identificate microorganisme patogene care ar putea provoca toxiinfecții alimentare. Inspecția desfășurată de către Agenția Națională de Sănătate Publică
Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor aunță un șir de restricții pentru localnicii din Heleșteni, raionul Nispreni, acolo unde a fost depistat un focar de gripă aviară. Virusul a fost confirmat
Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor (ANSA) a inițiat un control inopinat la operatorul responsabil de alimentația copiilor din cantina Liceului Teoretic Republican „Aristotel” din Chișinău, după înregistrarea unui caz de
Sezonul ciupercilor de toamnă a început. Ploile masive din weekend și vremea caldă și însorită după averse a favorizat la creșeterea rapidă a ciupercilor în păduri și pe șesuri. În
Trei angajați ai subdiviziunilor teritoriale ale Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor (ANSA) din Dubăsari și Criuleni, dar și două persoane fizice, au fost recunoscute vinovate de corupere pasivă, corupere activă
Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor (ANSA) atenționează repetat producătorii că sunt obligați să indice pe etichetă substanțele care cauzează alergii sau intoleranțe. Potrivit reprezentanților Agenției, una dintre cele mai răspândite
Un lot de conserve de pate din carne de găină al unui producător polonez a fost retras de pe rafturile magazinelor din R. Moldova. Decizia a fost luată de Agenția
Importul de carne de oaie și de capră este interzis temporar în R. Moldova în urma mai multor focare de pestă ce afectează aceste rumegătoare. Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor
În contextul caniculei, de astăzi și până în 16 iulie, este interzisă transportarea internațională și națională a animalelor. Un ordin în acest sens a fost emis de Agenția Națională pentru
Inspectorii Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor au dat, în lunile mai și iunie, 29 de amenzi pentru nerespectarea regulilor de distrugere a ambroziei. În total, ANSA a efectuat peste 420
Mai multe terenuri din raionul Taraclia și Găgăuzia au fost invadate de lăcuste. Inspectorii de la Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor au localizat două focare pe mai multe pășuni, lacuri
Guvernul Republicii Moldova și Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor (ANSA) au obținut, în premieră, dreptul de a exporta carne de pasăre în stare proaspătă în Uniunea Europeană. În martie 2023,
65 de cadavre de lebede găsite pe malurile râului Răut, în sectorul Lunga – Băhrinești din raionul Florești. Potrivit specialiștilor, gripa aviară ar putea fi cauza acestei tragedii. Autoritățile locale,
Agenţia Naţională pentru Siguranţa Alimentelor susține că decizia autorităților rusești de impunere a unui embargo la fructele și legumele moldovenești este nefondată și lovește în producătorii moldoveni. ANSA informează că
Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor informează consumatorii despre retragerea unui produs alimentar din comerț. „Operatorul din domeniul alimentar SRL KAUFLAND a rechemat de la consumatori produsul alimentar ”Tartă cu rubarbă
6 angajați ai ANSA au fost reținuți pentru 72 de ore, fiind suspectați că au acceptat mită pentru a evita controalele sanitare-veterinare. Conform informațiilor obținute de la CNA, angajații Postului
Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor a anunțat că s-a autosesizat în urma acțiunilor unui angajat din subdiviziunea teritorială Hâncești, care a provocat un incident neobișnuit la Primăria din municipiu. Bărbatul