
Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor (ANSA) și autoritățile competente din Ucraina au parafat noi modele de certificate sanitar-veterinare pentru importul de carne de pasăre, produse din carne de pasăre și hrană pentru animale, în cadrul unei vizite oficiale desfășurate la Vinița, Ucraina.
Delegația ANSA, condusă de directorul general Radu Musteața, a avut întrevederi cu reprezentanții Serviciului de Stat pentru Siguranța Alimentară și Protecția Consumatorului din Ucraina, condus de Serghei Tkaciuk, la discuții participând și ambasadorul Republicii Moldova în Ucraina, Victor Chirilă.
Potrivit ANSA, părțile au convenit asupra unui mecanism „clar și predictibil” pentru reluarea importurilor de hrană pentru animale, carne de pasăre și produse din carne de pasăre, în condițiile unor garanții sanitar-veterinare stricte asumate de partea ucraineană.
Noile certificate sanitar-veterinare au fost revizuite și aliniate la standardele internaționale și la legislația Uniunii Europene. Documentele prevăd cerințe riguroase privind siguranța alimentară și sănătatea animalelor, autoritățile susținând că acestea vor oferi un nivel sporit de protecție pentru consumatori și efectivele de animale.
„Actualizarea certificatelor veterinare pentru carnea de pasăre și furaje reprezintă un pas concret întru armonizarea cerințelor Republicii Moldova cu cadrul legal al Uniunii Europene. Este o măsură care nu doar facilitează comerțul, dar și oferă premise solide pentru ca sănătatea publică și siguranța alimentară să rămână priorități absolute în relațiile comerciale bilaterale”, a declarat Radu Musteața.
În cadrul întrevederii, oficialii au discutat și despre coordonarea măsurilor de prevenire și combatere a bolilor contagioase la animale, cu accent pe monitorizarea Pestei porcine africane, gripei aviare înalt patogene și rabiei în zonele de frontieră.
ANSA susține că vizita va contribui la consolidarea cooperării bilaterale dintre Republica Moldova și Ucraina în domeniul siguranței alimentare și la facilitarea schimburilor comerciale conforme standardelor europene.