
Mai multe terenuri din raionul Taraclia și Găgăuzia au fost invadate de lăcuste. Inspectorii de la Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor au localizat două focare pe mai multe pășuni, lacuri și fâșii forestiere.
În satele Cairaclia și Copceac, localități învecinate, lăcustele au invadat suprafețe de peste 1200 de hectare. ANSA anunță că împreună cu primăriile celor două sate au convocat ședințele comisiilor locale pentru situații excepționale.
„A fost luată decizia de alocare a mijloacelor financiare în vederea localizării și nimicirii focarelor de lăcuste. La moment au fost contractate companii specializate, dotate cu utilaj necesar (stropitori, drone), care, sub supravegherea inspectorilor ANSA, au tratat deja în ambele localități circa 550 hectare”, se arată într-un comunicat al ANSA.
Inspectorii fitosanitari se află la fața locului și monitorizează aplicarea în continuare a tratărilor în scopul neadmiterii răspândirii dăunătorului pe alte suprafețe.