Andrei Ermak pleacă pe front după demisie: „M-au făcut de rușine!”

Andrei Ermak, fostul șef al administrației prezidențiale de le Kiev și consilier principal al lui Volodimir Zelenski, a transmis un mesaj dur după demisia sa în urma unor percheziții la domicilul său efectuate de Biroul Anticorupție de la Kiev. Fostul demnitar a declarat pentru NYP că merge pe front, după ce a fost făcut de rușine.

„Merg pe front și sunt pregătit pentru orice represalii”, a spus Andrei Ermak într-un mesaj text trimis vineri seara, într-un ton apăsat. „Sunt o persoană onestă și decentă.”

El și-a prezentat apoi scuzele în cazul în care nu va mai răspunde la apeluri. Nu a precizat când sau cum intenționează să ajungă pe linia frontului în războiul împotriva Rusiei.

„Am servit Ucraina și eram la Kiev pe 24 februarie 2024”, a scris el, făcând referire la ziua în care Rusia a declanșat invazia pe scară largă. „Poate ne vom mai vedea. Glorie Ucrainei!”

Ermak nu a oferit detalii suplimentare despre modul în care va merge pe front și dacă se va înrola în Forțele Armate ale Ucrainei.

„Am fost făcut de rușine și nu mi s-a apărat demnitatea, deși am fost la Kiev încă din 24 februarie 2022”, a spus el. „Prin urmare, nu vreau să creez probleme pentru Zelenski: merg pe front”

Mesajele au venit după o zi agitată pentru Ermak, care a condus delegația ucraineană în negocierile privind planul de pace al Kievului. Percheziția în apartamentul său și demisia au avut loc chiar înainte ca el să se întâlnească cu echipa americană care conduce discuțiile pentru încheierea războiului cu Rusia.

O delegație ucraineană urmează totuși să vină în acest weekend în Statele Unite pentru a se întâlni cu trimisul special prezidențial Steve Witkoff și Jared Kushner, pentru a continua discuțiile pe marginea planului de pace.

Zelenski și-a reorganizat deja echipa de negociere însărcinată cu lucrul la planul de pace împreună cu SUA.

Din echipă rămâne secretarul Consiliului Național de Securitate și Apărare al Ucrainei, Rustem Umerov, despre care înalți oficiali americani au spus că l-a convins pe Witkoff că Ucraina ar accepta un plan de pace în 28 de puncte, puternic favorabil Rusiei, care ulterior s-a dovedit inacceptabil pentru Zelenski.

Umerov, care a negat că ar fi dat inițial undă verde acestui plan și că ar fi modificat prevederile, a discutat cu directorul FBI, Kash Patel, înainte de întâlnirea sa cu Witkoff. Nu este clar de ce a avut loc acea întâlnire și nici dacă intenționează să mai discute cu Patel la revenirea în SUA, împreună cu delegația, în acest weekend.

Percheziția la Ermak a avut loc după ce instituția anticorupție a Ucrainei a petrecut 15 luni investigând o operațiune de șantaj de mare amploare, supranumită „Operațiunea Midas”, descoperind o schemă prin care contractorii Energoatom erau forțați să plătească comisioane ilicite de 10–15% – altfel riscau să fie trecuți pe lista neagră. Anchetatorii spun că autorii fraudei ar fi deturnat aproape 100 de milioane de dolari.

Loading Next Post...
Urmărește-ne
Search
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...