
Selecţionata Angliei s-a calificat în sferturile de finală ale Cupei Mondiale de fotbal 2026, după o victorie muncită în faţa Mexicului, cu scorul de 3-2 (2-1), duminică, pe Mexico City Stadium, într-o partidă din optimile de finală ale turneului final găzduit de Mexic, Statele Unite şi Canada.
Anglia s-a impus prin golurile marcate de Jude Bellingham (36, 38) şi Harry Kane (60 – penalty), deşi a jucat aproape o repriză în zece oameni. Golurile gazdelor au fost reuşite de Julian Quinones (42) şi Raul Jimenez (69 – penalty).
În min. 52, englezii au rămas în 10 oameni, diupă ce Quansah a avut o intrare dură la Gallardo și arbitrul l-a eliminat, la sesizarea VAR. Mexicanii au luptat până la ultima picătură de energie pentru a trimite meciul în prelungiri, dar au făcut-o haotic, fără inspiraţie, nereuşind să spargă reduta englezilor.
Cele două echipe s-au mai înfruntat la Cupa Mondială în 1966, când Anglia a câștigat cu 2-0 în grupe, pe Wembley, în drumul către titlul mondial.
Mexicul s-a calificat de două ori în sferturile de finală ale competiției, în 1970 și 1986, când a mai găzduit Cupa Mondială, însă acum a ratat acest lucru. Pe Azteca, unde Anglia pierdea în 1986 în fața Argentinei, Mexicul era neînvinsă la Cupa Mondială până acum, cu 8 victorii și 2 egaluri.