
România scapă oficial de vize pentru Statele Unite și intră în programul Visa Waiver. O întâlnire în acest sens va avea loc vineri, la Washington, între Secretarul pentru Securitate Internă al Statelor Unite, Alejandro Mayorkas, și ambasadorul României în Statele Unite, Andrei Muraru.
Părțile vor consemna oficial aderarea României la programul american de scutire de vize. În cadrul acestei întâlniri vor fi stabilite detaliile tehnice, dar și momentul zero, din care nu se vor mai aplica vize pentru români pentru a călători în Statele Unite.
Pe data de 27 noiembrie 2024, România a reușit să treacă de un prag, respectiv o rată de refuz a avizelor de 2,61%. Practic, din acel moment, țara noastră îndeplinea condițiile pentru programul Visa Waiver.
Într-o postare pe pagina de Facebook a Ambasadei României în SUA, se spune că, în cadrul evenimentului, reprezentantul guvernului american îl va informa oficial pe reprezentantul statului român cu privire la decizia autorităților SUA de admitere a României în programul Visa Waiver (VWP), comunicând totodată detaliile tehnice și data activării efective a noului regim de călătorie pentru cetățenii români.
„Oficialii celor două țări vor marca desemnarea României în programul de scutire de vize, trecând în revistă eforturile ambelor părți pentru aderarea țării noastre, precum și formele de cooperare privind îndeplinirea în continuare a cerințelor de reciprocitate și schimb de informații”, se menționează în postare.
„Evenimentul de vineri este punctul culminant şi rezultatul final al anilor de muncă asiduă a oficialilor români și americani. Desemnarea României în programul american de scutire de vize este o recunoaștere importantă a intereselor noastre comune economice și de securitate”, mai menționează Andrei Muraru, ambasadorul României în Statele Unite.