Apune era Moldovagaz. Energocom preia controlul absolut și devine noul furnizor de gaze

Compania Energocom preia atribuțiile Moldovagaz și devine noul furnizor de gaze naturale pentru următorii trei ani. O decizie în acest sens a fost luată vineri de Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică.

Potrivit ANRE, decizia vine în contextul riscului ca Moldovagaz să nu mai poată asigura obligațiile de serviciu public după 31 iulie, din cauza nerespectării cerinței legale de separare a activității de furnizare față de cea de transport al gazelor naturale.

„SA „Energocom” va furniza gaze naturale consumatorilor finali în condiții reglementate, la parametri de calitate stabiliți, transparente și nediscriminatorii. De asemenea, compania va asigura și furnizarea de ultimă opțiune pentru consumatorii care rămân fără furnizor din motive obiective. Totodată, SA „Energocom” va trebui să prezinte în termen de trei luni de la intrarea în vigoare a hotărârii respective, proiectele costurilor reglementate”, se arată în comunicatul ANRE.

Agenția a organizat anterior o procedură competitivă de selectare a unui nou furnizor, dosarele fiind depuse de două companii. Una dintre ele a fost descalificată pentru neîndeplinirea criteriilor de eligibilitate. Astfel, procedura a fost anulată, iar ANRE a desemnat direct un furnizor conform legislației.

În 2024, cifra de afaceri a Energocom este de peste șapte miliarde de lei.  

Leave a reply

Loading Next Post...
Urmărește-ne
Search
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...