Autoritățile centrale au decis să prelungească mandatul companiei „Moldovagaz” pentru intermedierea și aprovizionarea cu gaze naturale a regiunii transnistrene. Astfel, întreprinderea va fi responsabilă de acest mecanism până în 30
Autoritățile centrale au decis să prelungească mandatul companiei „Moldovagaz” pentru intermedierea și aprovizionarea cu gaze naturale a regiunii transnistrene. Astfel, întreprinderea va fi responsabilă de acest mecanism până în 30
Datoria totală pentru gazele naturale neachitate se ridica, la 31 ianuarie, la aproximativ 799,7 milioane de lei. Cea mai mare parte provine din sectorul noncasnic, în timp ce restanța consumatorilor
Membrii Consiliului de Observatori al Moldovagaz, desemnați de concernul rus Gazprom, au cerut suspendarea din funcție a președintelui interimar, Vadim Ceban. De asemenea, aceștia au solicitat un audit al cheltuielilor,
Tariful pentru gazele naturale ar trebui să scadă cu peste 10%, susține directorul Moldovagaz, Vadim Ceban. Acesta declară că datorită prețurilor de achiziție din 2024, care au fost în reducere,
De vineri, 17 octombrie, livrările de gaze către regiunea transnistreană vor fi reluate, a anunțat Vadim Ceban, președinte interimar al Consiliului de Administrare al Moldovagaz. Volumele vor fi suficiente pentru
Contractul de livrare al gazelor naturale în regiunea transnistreană, intermediat de Chișinău, pentru a soluționa criza energetică declanșată odată cu sistarea tranzitului rusesc prin Ucraina, ar ascunde mai multe interese
SA Energocom a anunțat că unele plăți efectuate în avans de consumatorii de gaze naturale nu apar, deocamdată, în noile facturi emise de companie. Potrivit unui comunicat publicat pe pagina
De astăzi, Compania „Energocom” a preluat, oficial, furnizarea de gaze naturale în dreapta Nistrului. Fostul furnizor, întreprinderea „Moldovagaz”, va rămâne însă responsabil, pentru următoarele șapte luni, de deservirea tuturor consumatorilor,
Întreprinderea „Moldovagaz” va rămâne responsabilă de prestarea serviciilor de facturare a consumatorilor pentru încă șapte luni. Compania „Energocom”, care a preluat atribuțiile de furnizare a gazului, a semnat, în acest
Compania „Moldovagaz” nu pierde definitiv controlul asupra furnizării de gaze pe teritoriul R. Moldova. Întreprinderea a fost desemnată de Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică responsabilă în continuare de aprovizionarea
Întreprinderea „Moldovagaz” a rămas fără licență pentru furnizarea gazelor. Retragerea acesteia a fost decisă la ședința de luni, 4 august, a Consiliului de administrație al Agenției Naționale pentru Reglementare în
Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică anunță că a inițiat procesul de retragere a licenței „Moldovagaz”. Subiectul va fi supus aprobării în cadrul ședinței Consiliului de administrație în data de
Formațiunea „Partidul Nostru” a transmis o scrisoare oficială prim-ministrului Dorin Recean prin care solicită convocarea de urgență a unei Adunări extraordinare a acționarilor societății pe acțiuni „Moldovagaz” și includerea pe
Interimatul funcției de șef al Consiliului de administrație al „Moldovagaz” va fi deținut în continuare de Vadim Ceban, post care, cel mai probabil, va fi menținut până în 1 august,
Liderul Partidului Nostru, Renato Usatîi, a criticat dur acțiunile reprezentanților Guvernului în cadrul Adunării Generale a acționarilor SA „Moldovagaz”, care a avut loc pe 30 mai. Potrivit lui, aceștia ar
Consumatorii finali nu ar trebui să se aștepte la o reducere a tarifelor pentru gaz până la sfârșitul acestui an, susține șeful Moldovagaz. Vadim Ceban precizează că acest lucru este
Compania Energocom preia atribuțiile Moldovagaz și devine noul furnizor de gaze naturale pentru următorii trei ani. O decizie în acest sens a fost luată vineri de Agenția Națională pentru Reglementare
Compania „Moldovagaz” își va pierde licența de operator de transport începând cu 31 iulie 2025, susține fostul ministrul al Energiei, Victor Parlicov, care adaugă că acest lucru se va întâmpla
Societatea pe Acțiuni „Moldovagaz” este obligată să finalizeze procedura de separare a rețelelor de transportare a gazelor până la 31 iulie 2025, cu mult mai devreme decât a fost prevăzut
Tiraspoltransgaz a întors trei milioane de metri cubi de gaze naturale, împrumutate de la Moldovagaz. Despre aceasta anunță președintele interimar al Moldovagaz, Vadim Ceban. Potrivit lui Ceban, cantitatea de trei
Compania „Tiraspoltransgaz” a cumpărat, în premieră, un volum de 2,5 milioane de metri cubi de gaze de pe „Bursa Română de Mărfuri EST”. Achiziția de pe platforma de tranzacționare a
SA „Moldovagaz” și SRL „Tiraspoltransgaz” au semnat contractul de împrumut a 3 milioane de metri cubi de gaze naturale pentru susținerea funcționalității sistemului de gaze de pe malul stâng al
Premierul Dorin Recean a confirmat că Republica Moldova a primit din partea companiei maghiare MOL un proiect de contract pentru furnizarea de gaze naturale destinate regiunii transnistrene. Autoritățile urmează să
Întreprinderea „Moldovagaz” nu a fost notificată sau informată de către Gazprom despre o posibilă reluare a livrărilor de gaz în regiunea transnistreană, așa cum a anunțat miercuri liderul separatist de
Întreprinderile de distribuție a gazelor, gestionate de „Moldovagaz”, își optimizează consumul de energie. Acestea urmează să fie dotate cu surse alternative de energie electrică, inclusiv generatoare. Subiectul a fost discutat
Compania „Moldovagaz” susține că a luat act de decizia „Gazprom” de a opri, din 1 ianuarie 2025, furnizarea gazelor naturale către Republica Moldova. Întreprinderea menționează că tot volumul de gaze
Șeful „Moldovagaz”, Vadim Ceban, susține că a trimis concernului rus Gaprom mai multe solicitări de a face livrările în regiunea transnistreană prin rețeaua transbalcanică, însă până acum nu a primit
Întreprinderea „Moldovagaz” anunță că a finalizat achiziția volumelor de gaze naturale pentru sezonul rece. Stocurile, potrivit companiei, sunt suficiente în proporție de 100% doar pentru malul drept al Nistrului. În
Agenția Proprietăți Publice a inițiat procedurile pentru înlocuirea lui Sergiu Tofilat în Consiliul de Observatori al Moldovagaz. Despre acest lucru a anunțat purtătorul de cuvânt al instituției, Ghenadie Vasilache. „Procesul
Premierul Dorin Recean cere schimbarea șefului Moldovagaz. Într-o declarație făcută joi seara la TVR Moldova, premierul a „dispus expres ca Vadim Ceban să fie înlocuit cu Dorin Junghietu”, potrivit unui
Întreprinderea „Moldovagaz” a informat Ministerul Energiei despre tendința de creștere a prețurilor pentru gazele naturale pe piața internă, fapt care indica necesitatea majorării tarifului. Declarația a fost făcută de președintele
Graba privind examinarea de către Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică a solicitării Moldovagaz de a majora tariful pentru gaz l-a iritat pe membrul Consiliului de administrare al întreprinderii Sergiu
Șeful executivului, Dorin Recean, dezmințea, acum două luni, informațiile apărute în spațiul public referitoare la o posibilă scumpire a resurselor energetice. Acesta dădea asigurări, la ședința cabinetului de miniștri din
Moldovagaz solicită majorarea tarifului la gaze naturale. Furnizorul a depus o cerere la ANRE de majorare a tarifului cu patru lei pentru un metru cub. Potrivit ANRE, „solicitarea vine în
Președintele Consiliului de Observatori al „Moldovagaz”, Vitali Markelov, numit de Gazprom, și un alt membru al consiliului, Serghei Kuzneț, au fost sancționați de SUA, Ucraina, Canada și Regatul Unit. Deși
Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică consideră că proiectul de lege care prevede posibilitatea desemnării unei conduceri temporare pentru întreprinderile energetice, nu este justificat și încalcă directivele UE. În opinia reprezentanților
Compania „Energocom” va vinde gazul la un preț mai mare în luna septembrie, anunță Întreprinderea „Moldovagaz”. În comparație cu luna iulie, costul este cu 14% la mai mare, ceea ce
Peste 400 de localnici din satele Țibirica și Meleșni din raionul Călărași au fost deconectați de la gaz, după ce rețeaua a fost afectată în urma unor incendii de vegetații
În luna iulie,„Moldovagaz” va cumpăra gaze naturale de la „Energocom” la un preț de 366,34 euro pentru o mie de metri cubi, cu peste 16 euro mai mult decât în
Întreprinderea „Moldovagaz” va cumpăra gaze de la „Energocom” și în luna iulie. Compania a câștigat astăzi licitația pentru livrarea de gaze naturale pentru luna viitoare, inițiată de Moldovagaz pe platforma
Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică anunță o nouă ieftinire a gazului. Decizia ANRE de azi-dimineața stabilește un preț, fără TVA, de 12 lei și 15 bani pentru un metru
Gazele naturale s-ar putea ieftini în curând. Moldovagaz a solicitat Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică micșorarea tarifului. Potrivit cererii depuse, consumatorii casnici ar urma să achite 12,2 lei/m3, fără
Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) a aprobat în ședința de astăzi un nou tarif pentru gazele naturale. Consumatorii casnici vor achita 14 lei și 47 de bani pentru
Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) urmează să ajusteze prețul la gazul livrat de Moldovagaz. Proiectul hotărârii a fost publicat pe pagina oficială a instituției. Astfel, consumatorii ar putea
Procuratura Generală (PG) infirmă autenticitatea actului procedural publicat pe rețelele de socializare în ceea ce privește cauza penala cu privire la contractul încheiat cu Gazprom. Procurorii recunosc faptul că „o
„Energocom” are resurse și capacități să procure cantități suficiente de gaz, pentru tot anul 2024, la prețuri care pot fi chiar mai mici decât cele menționate de directorul „Moldovagaz”, Vadim
SA „Moldovagaz” a expediat Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică (ANRE) demersul de revizuire a tarifului de furnizare a gazelor naturale către consumatorii finali la prețuri reglementate în 2024. Potrivit
Săptămâna viitoare, Republica Moldova va achiziționa gaze naturale direct dintr-o navă care transportă gaz natural comprimat din Statele Unite. O spune ministrul Energiei, Victor Parlicov, potrivit căruia Republica Moldova ar
Adjunctul ministrului de externe rus, Mihail Galuzin, a declarat că Republica Moldova nu a respectat nicio înțelegere cu „Gazprom” din cele încheiate în 2021. Oficialul de la Moscova a amintit,
În noiembrie, Moldova va procura gaz de la Gazprom la un preț de 830,42 de dolari per mia de metri cubi, anunță Vadim Ceban, directorul „Moldovagaz”. Întregul volum de gaze
Prețul de achiziție a gazelor naturale de la Gazprom va crește, începând cu luna octombrie, la peste 700 de dolari pentru mia metri cubi, față de 568 de dolari, cât
Directorul „Moldovagaz” Vadim Ceban spune că nu există premise de micșorare a tarifelor la gaze naturale cel puțin până la 1 ianuarie 2024. Ceban dă asigurări, însă, că tarifele nu vor
Statele Unite salută finalizarea auditului independent solicitat de guvernul Republicii Moldova, realizat de o firmă externă, pentru a examina pretențiile Gazprom față de creanțele Moldovagaz. „Nu ar trebui să fie
Decizia Chișinăului de a nu recunoaște datoriile față de Gazprom au iritat Moscova. Purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, a venit cu un comentariu, în care
Moldova este gata să achite „Gazpromului” doar 8,6 milioane de dolari din cele de peste 700 de milioane, revendicate de compania rusească. Declarația a fost făcută de ministrul Energiei, Victor
Moldovagaz a anunțat că prețul de achiziție a gazelor naturale de la Gazprom pentru luna septembrie va fi de 568,82 dolari pentru 1000 de metri cubi. Despre acest lucru a
Tariful la gazele naturale ar putea scădea în scurt timp, chiar dacă stocurile cu gaz ieftin sunt încă modeste. Cel puțin asta reiese din răspunsurile obținute de ZIUA.MD de la
Auditul extern al datoriei „Moldovagaz” față de „Gazprom” nu a confirmat cifra invocată anterior de concernul rus. Declarația a fost făcută de președintele Comisiei economie din cadrul Parlamentului, Radu Marian,
Sergiu Tofilat și Constantin Borosan au fost aleși membri ai Consiliului de Observatori al SA „Moldovagaz”. Decizia a fost luată astăzi la ședința Adunării generale anuale a acționarilor întreprinderii, care
Expertul în energetică Sergiu Tofilat va fi desemnat membru al Consiliului de Administraţie al „Moldovagaz” la sfârșitul lunii iulie. Despre asta a declarat Tofilat în cadrul emisiunii „Alternativa” de la
Agenția pentru Reglementare în Energetică a stabilit un tarif de 16 lei și 70 de bani pentru un metru cub de gaze naturale. Decizia a fost luată cu puțin timp
Deputatul Partidului Acțiune și Solidaritate, Alexandr Trubca, consideră că Republica Moldova ar putea renunța complet la serviciile întreprinderii „Moldovagaz”, controlată de Federația Rusă. Potrivit lui, atribuțiile companiei ar putea fi
Tariful la gazele naturale poate fi micșorat până la 16,5 de lei pentru un metru cub, adică cu aproximativ 40 la sută. O solicitare în acest sens a fost transmisă
Auditul extern în legătură cu pretinsa datorie a Moldovagaz față de Gazprom a fost finalizat și, în scurt timp, va fi prezentat Guvernului. Anunțul a fost făcut de președintele Comisiei
172 de consumatori casnici au fost deconectați de la rețeaua de gaze naturale pentru neachitarea facturilor, anunță Moldovagaz, într-un comunicat de presă. În total, potrivit distribuitorului de gaze, au fost
Scade din nou prețul de achiziție al gazului cumpărat de Moldovagaz de la Gazprom. În mai, Moldovagaz va cumpăra gaze naturale la un preț de de 660 dolari pentru mia
Directorul Moldovagaz, Vadim Ceban, s-a răzgândit. Potrivit calculelor întreprinderii, în condițiile actuale, reducerea tarifului la gazele naturale nu mai este posibilă. Asta pentru că există încă o mare parte a
Departamentul protecție corporativă din cadrul Moldovagaz a inițiat o anchetă internă, după ce un angajat al companiei a fost acuzat de scurgeri de informații. Anunțul a fost făcut de șeful
Până la sărbătorile de Paște, este posibil ca gazul să se ieftinească. Anunțul a fost fost făcut de directorul MoldovaGaz, Vadim Ceban, în cadrul emisiunii „Puterea a Patra”, de la
Scade prețul de achiziție al gazului cumpărat de Moldovagaz de la Gazprom. În aprilie, Moldovagaz va cumpăra gaze naturale la un preț de de 673 dolari pentru mia de metri
În lunile ianuarie-martie, Moldovagaz a cumpărat gaze naturale la prețul din toamna anului trecut. Astfel, Energocom a vândut către Moldovagaz aproximativ 275 milioane de metri cubi de gaze naturale, la
Furnizorul de gaze naturale SA „Moldovagaz” le solicită consumatorilor să-și achite, cât mai curând, facturile pentru luna februarie. Într-un comunicat de presă, emis astăzi, compania anunță că suma datoriilor pentru