
Compania „Moldovagaz” nu pierde definitiv controlul asupra furnizării de gaze pe teritoriul R. Moldova. Întreprinderea a fost desemnată de Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică responsabilă în continuare de aprovizionarea cu gaze naturale a regiunii transnistrene. Decizia ANRE prevede că Moldovagaz va avea aceste atribuții până în 31 martie 2026.
„Decizia vine pe fundalul încetării, de la 1 septembrie, a licenței de furnizare deținută de S.A. „Moldovagaz” și are caracter temporar și tranzitoriu, fiind propusă conform prevederilor legislației naționale de Ministerul Energiei și coordonată cu Biroul politici de reintegrare. Măsura urmărește să asigure continuitatea livrărilor de gaze către consumatorii din regiunea transnistreană, evitând întreruperi într-o perioadă critică – sezonul rece”, se arată în comunicatul ANRE.
Agenția precizează că prin această desemnare, compania va putea în continuare achiziționa gaze naturale de pe piața angro din Republica Moldova, inclusiv prin platforma de tranzacționare administrată de „Bursa Română de Mărfuri Est” S.R.L., însă exclusiv pentru necesitățile regiunii transnistrene.
Moldovagaz va avea obligația de a constitui rezerve de gaze suficiente pentru a acoperi cel puțin 15% din consumul mediu anual al consumatorilor casnici, precum și al întreprinderilor și instituțiilor care prestează servicii sociale esențiale din regiune.
„ANRE va monitoriza permanent modul în care SA „Moldovagaz” respectă obligațiile ce decurg din statutul de entitate desemnată. În caz de nerespectare, autoritatea are la dispoziție mecanisme de responsabilizare, inclusiv sancțiuni financiare și retragerea acestui statut, la propunerea Ministerului Energiei”, mai precizează ANRE.