INVESTIGAȚIE | Presa din România dezvăluie o schemă „cu rădăcini rusești” în tranzacția cu gaz pentru regiunea transnistreană

Contractul de livrare al gazelor naturale în regiunea transnistreană, intermediat de Chișinău, pentru a soluționa criza energetică declanșată odată cu sistarea tranzitului rusesc prin Ucraina, ar ascunde mai multe interese dubioase. Mai mult, în pofida asigurărilor din partea autorităților precum că Republica Moldova n-ar mai depinde energetic de Moscova, în spatele acestei tranzacții ar sta tot oamenii rușilor, potrivit unei investigații apărute pe portalul românesc Știri pe Surse.

Asta deoarece, după cum observă autorii, compania MET Group, selectată de Guvernul moldovean pentru a furniza gaze în stânga Nistrului ar avea conexiuni directe cu cercuri influente de la Moscova, inclusiv cu un oligarh rus supus sancțiunilor internaționale.

„Compania care livrează gaz în regiunea transnistreană, prin intermediul Moldovagaz și sub „monitorizarea atentă” a Guvernului Republicii Moldova, este „europeană” doar în acte, iar criza izbucnită acum un an, odată cu întreruperea tranzitului rusesc prin Ucraina, s-a transformat într-un adevărat chilipir pentru samsarii de o parte și de alta a Nistrului, dar și într-un business avantajos pentru compania din UE, care ar fi beneficiat de „protecție” și de „servicii preferențiale” atunci când a fost selectată și verificată de Chișinău”, menționează jurnaliștii români.

Mai mult, afirmă autorii investigației, concernul MET Group, „sub paravanul unei afaceri realizate „în condiții europene”, ar continua și acum să îi satisfacă generos cu „recompense” pe exponenții de la Chișinău care i-au dat undă verde să intre pe piața Republicii Moldova”.

Sursa citată amintește că, în februarie 2025, după refuzul Tiraspolului de a accepta un ajutor european de 60 de milioane de euro, Guvernul de la Chișinău a desemnat compania MET Group să livreze gaze în regiunea separatistă, prin intermediul Moldovagaz, filiala Gazprom din Republica Moldova. Livrările sunt finanțate dintr-un credit rusesc acordat regimului de la Tiraspol, iar responsabilitatea a fost menținută până în martie 2026 prin decizii ale Guvernului moldovean și ANRE.

Conform investigației, MET Group, compania cu sediul în Elveția și activitate în Ungaria, are o istorie marcată de asocieri cu oligarhi ruși și instituții financiare legate de Kremlin. Printre aceștia ar fi și miliardarul Megdet Rahimkulov, apropiat de Gazprom și de banca VTB, inclus pe lista de sancțiuni a Trezoreriei SUA. De asemenea, compania MET ar fi beneficiat de sprijinul Băncii Internaționale de Investiții, cunoscută drept „banca spionilor ruși din Budapesta”.

„MET Group, cu o aprobare directă din partea Chișinăului, a devenit un actor-cheie în furnizarea de gaze în Transnistria, după ce Ucraina a sistat tranzitul gazului rusesc în stânga Nistrului, opțiunea livrării gazului prin ruta transbalcanică fiind catalogată „inacceptabilă” de Kiev. Din acel moment a început să fie pusă pe roate noua schemă, cu MET Group în rol principal, o companie cu rădăcini care duc la Moscova, fiind mai degrabă un intermediar decât o sursă independentă”, se spune în ancheta de presă.

Mai mult, gazul livrat Transnistriei este achitat de compania JNX General Trading L.L.C., înregistrată în Emiratele Arabe Unite, apărută pe piață în 2024, cu importuri din Belarus și parteneri comerciali în Turcia, mai arată investigația. Alte firme similare, precum Frontana, Yener și Klimt General Trading, au fost autorizate ulterior, toate având profil opac și legături comerciale cu spațiul rus.

„În pofida acestui șir de suspiciuni și scheme dubioase, în februarie 2025, șeful Guvernului moldovean, Dorin Recean, a precizat la nivel oficial și în mai multe apariții publice, că toate companiile implicate în procesul de achiziție și livrare, inclusiv MET Group, au fost verificate minuțios”, notează autorii.

Plus la toate, schemele afectează nu atât populația din regiunea transnistreană, cât pe cetățenii moldoveni din dreapta Nistrului, care achită un tarif pentru gaz cu aproximativ 30% mai mare.

„Înainte de criza energetică din regiunea transnistreană, mai exact cu două luni înainte de identificarea companiei MET Group pentru depășirea acestei crize, prețul la gaz pentru consumatorii din Republica Moldova, care locuiesc în dreapta Nistrului, a fost majorat, din 1 decembrie 2024, până la 16,74 lei moldovenești (peste 80 de eurocenți) pentru un metru cub. Creșterea fost de aproximativ 28 la sută față de tariful precedent”, menționează jurnaliștii de la Știri pe Surse, amintind că în acea perioadă, pe piața europeană, prețurile erau în scădere, iar costurile suportate de consumatorii de rând au fost semnificativ mai mari decât prețul de achiziție al „Energocom”.

Asta deoarece, în realitate, Energocom ar cumpăra aceleași gaze rusești, dar prin intermediari, la prețuri exagerate, puse pe umerii consumatorilor, iar profiturile ar fi ascunse prin diferite scheme.

Astfel, schema prin care gazul rusesc ajunge în Transnistria, cu acceptul Chișinăului, ar arăta că Moscova controlează în continuare robinetul energetic al Republicii Moldova, chiar și atunci când acesta poartă o etichetă „europeană”.

„Deși autoritățile oficiale de la Chișinău dădeau vina pe Rusia că ar fi provocat creșterile pe bursele regionale, unde prețurile „sunt publice și stabilite transparent”, experți economici din R. Moldova nu au încetat să se întrebe despre modul cum au fost create „artificial” diferențele costurilor de achiziție de pe piețele regionale, deficit care, matematic, a adus beneficii, în primul rând, și companiilor implicate în procesul de livrare a gazelor în stânga Nistrului, implicit pentru concernul european MET Group”, concluzionează autorii.

Loading Next Post...
Urmărește-ne
Search
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...