Fermierii vor putea beneficia de ajutor financiar pentru compensarea accizei incluse în prețul motorinei procurate în perioada 1 martie-31 mai 2026. Guvernul a aprobat alocarea a 110 milioane lei din
Fermierii vor putea beneficia de ajutor financiar pentru compensarea accizei incluse în prețul motorinei procurate în perioada 1 martie-31 mai 2026. Guvernul a aprobat alocarea a 110 milioane lei din
Guvernul va solicita Parlamentului încetarea stării de urgență în sectorul energetic, instituită în urmă cu o lună, în contextul scumpirii carburanților și a incertitudinilor de pe piața de electricitate. Anunțul
Criza energetică acută, în care s-a pomenit lumea, odată cu declanșarea războiului din Golf, îi face pe cetățenii moldoveni să se uite cu interes către Federația Rusă și să-și dorească
Statele Unite, Iranul și mai mulți mediatori regionali poartă negocieri intense pentru un posibil armistițiu de 45 de zile, un pas care ar putea deschide calea spre încheierea conflictului din
Premierul Alexandru Munteanu a anunțat că intenționează să meargă în Parlament, săptămâna viitoare, pentru a cere abrogarea stării de urgență. Asta după ce cabinetul de miniștri va primi un raport
Motorina s-a ieftinit ușor, dar avem oare motive să fim optimiști? Este acesta un semn de stabilizare a pieței sau e doar o ieftinire de moment? Cum arată situația în
Există momente în analiză când ai prefera ca prognoza să nu se adeverească. Din păcate, exact acest lucru se întâmplă acum. După cum am menționat la începutul săptămânii, aceasta se
După o iarnă grea, care ne-a blocat în câteva rânduri din cauza condițiilor meteo extreme și ne-a distrus practic toată infrastructura rutieră, problemele nu mai contenesc. Suntem loviți acum de
România se numără printre statele UE cu cele mai mici scumpiri la carburanți, a declarat joi ministrul Energiei, Bogdan Ivan. Potrivit lui, prețul motorinei a crescut în ultimele zile cu
Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) anunță introducerea unor restricții privind exportul și reexportul produselor petroliere, în contextul stării de alertă în energetică, intrată în vigoare începând de astăzi,
Fermierii din Republica Moldova se confruntă din nou cu presiuni majore. Creșterea prețurilor la carburanți și fertilizanți, dar și fluctuațiile de pe piața valutară pun o presiune suplimentară asupra sectorului
Criza energetică, declanșată de această dată de deflagrația puternică din Orientul Mijlociu, ne prinde iarăși cu pantalonii pe vine, iar situația în care s-a pomenit Guvernul Munteanu nu e deloc
Scumpirea carburanților va continua și în perioada următoare, iar presiunea asupra prețurilor este determinată de războiul din Golf, în special de evoluțiile de pe piața petrolului și de aprecierea dolarului.
Guvernul instituie stare de alertă în energetică, pentru o perioadă de 60 de zile, la solicitarea Centrului Național de Management al Crizelor, Ministerului Energiei și Agenției Naționale pentru Reglementare în
Blackout-ul de sâmbătă, când Republica Moldova a rămas fără curent, pare să fie mai mult decât o simplă avarie. Și de ce întârzie totuși punerea în funcțiune a noii linii
Apel public către Guvernul Republicii Moldova, Parlament, ANRE și BNM Republica Moldova trăiește astăzi, mai mult ca oricând, cu spatele la zid în ceea ce privește securitatea energetică. Războiul din
Republica Moldova a trecut, între 2022 și 2025, prin cel mai mare șoc energetic din Europa, ceea ce a dus la prăbușirea economiei, la pierderea locurilor de muncă și un
De vineri, 17 octombrie, livrările de gaze către regiunea transnistreană vor fi reluate, a anunțat Vadim Ceban, președinte interimar al Consiliului de Administrare al Moldovagaz. Volumele vor fi suficiente pentru
Contractul de livrare al gazelor naturale în regiunea transnistreană, intermediat de Chișinău, pentru a soluționa criza energetică declanșată odată cu sistarea tranzitului rusesc prin Ucraina, ar ascunde mai multe interese
Promisiunile electorale ale partidelor pro-ruse din Republica Moldova privind gazul ieftin sunt puse sub semnul întrebării chiar de Vladimir Putin. Așa-zisul Bloc electoral patriotic, format la Moscova de PSRM-ul lui
Partidul Social Democrat European (PSDE) critică dur Guvernul Recean pentru refuzul de a publica contractul de procurare a energiei electrice și prețul de achiziție pentru perioada rece 2025-2026. Într-un comunicat
Mișcarea Respect Moldova cere Guvernului să înceapă de pe acum procesul de achiziție a gazelor naturale pentru sezonul rece. Președintele formațiunii, Marian Lupu, susține că asta ar însemna o măsură
Din a doua jumătate a lunii mai, odată cu încălzirea vremii, Republica Moldova s-ar putea confrunta cu un nou deficit de electricitate, ca urmare a creșterii bruște a consumului, din
La mai bine de trei ani de la invadarea Ucrainei de către Rusia, securitatea energetică a Europei este fragilă. După ce președintele Donald Trump a zdruncinat relațiile cu Europa, companiile
Mariana Durleșteanu, fost ministru al Finanțelor și fost consilier financiar al gigantului petrolier KazMunayGas, acuză o schemă de corupție care implică sume masive de bani europeni destinați crizei energetice. Într-o
Livrările de gaze către regiunea transnistreană continuă, pentru a doua zi consecutiv, prin achiziții ale Moldovagaz de la Bursa Română de Mărfuri, și nu prin compania MET, cu origini ungurești,
Susținerea necondiționată de către România a regiunii separatiste și promovarea ideii reintegrării celor două maluri ale Nistrului, fără o strategie clară și fără o pregătire prealabilă a terenului, înseamnă să
Liderul PSDE, Tudor Ulianovschi, susține că sprijinul anunțat de Uniunea Europeană, pentru depășirea crizei energetice este binevenit și că le este recunoscător oficialilor de la Bruxelles pentru această mână de
Comisia pentru Situații Excepționale a autorizat achiziția de către Energocom a gazelor naturale pentru stânga Nistrului și energie electrică pentru dreapta Nistrului, anunță Guvernul. În plus, a aprobat un set
Compania Moldovagaz a început să livreze regiunii transnistrene, pe 1 februarie, gazele oferite ca împrumut de guvernul de la Chișinău și Uniunea Europeană pentru a preveni căderea presiunii în conducte
Mai mulți activiști ai Partidului „Inima Moldovei”, condus de fosta bașcană Irina Vlah, au organizat un flashmob în fața Guvernului, pentru a-și manifesta protestul față de majorarea tarifelor pentru energie.
Scumpirile din ultima perioadă a resurselor energetice au provocat o gaură de 400 de milioane de lei în bugetul municipal, bani care erau preconizați pentru întreținerea orașului și proiecte de
Imaginile companiei americane Maxar Technologies, publicate de RFE/RL, sugerează că aproximativ jumătate din grămada de cărbune stocat în aer liber în apropiere de clădirea principală a centralei de la Cuciurgan
Liderul separatist de la Tiraspol, Vadim Krasnoselski, a declarat într-un interviu acordat postului „Rossia 24”, că rezervele de cărbune pentru funcționarea Centrala de la Cuciurgan vor fi suficiente doar până
Premierul Dorin Recean cere accelerarea proiectelor de infrastructură energetică, pe care le consideră o prioritate pentru Republica Moldova. Subiectul a fost discutat vineri, în cadrul ședinței Comitetului de Supraveghere al
Guvernatorul Băncii Naționale a Moldovei, Anca Dragu, susține că decizia de a majora rata de bază, de la 3,6% la 5,6%, fapt care permite scumpirea creditelor bancare, a fost motivată
Criza energetică din Republica Moldova i-a împins pe mulți jurnaliști și demnitari să apeleze în exces la expresia, un pic forțată în limba română, „deconectări în evantai”, proces pus în
Liderul „Partidul Nostru”, Renato Usatîi, a venit cu o replică dură la adresa expertului energetic, Sergiu Tofilat, după ce ultimul l-ar fi criticat pentru inițiativa sa de a anula TVA
Care este originea războiului energetic dus de Rusia contra Republicii Moldova, în ce constau relațiile noastre cu gigantul rus Gazprom, ce riscuri implică această criză și la ce ar trebui
Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a convocat pentru marți, 14 ianuarie, ședința Consiliului Suprem de Securitate. Principalul subiect de pe ordinea de zi este situația din sectorul energetic și măsurile
Interconectarea energetică între România și Republica Moldova este „prioritatea zero” a Guvernului României, astfel încât curentul electric să poată fi transportat fără probleme în stânga Prutului. Despre acest lucru a
Regimul de la Kremlin a trădat și părăsit regiunea transnistreană, consideră politologul rus Valerii Solovei, care a notat, în cadrul unui podcast, că Moscovei „nu-i mai pasă de acești aliați”.
Industria transnistreană este pe brânci. Refuzul Gazprom de a mai livra gaze în stânga Nistrului lasă regimul de la Tiraspol fără principalele sale surse de venit și amenință regiunea separatistă
Consumul energiei electrice pentru data de 7 ianuarie pe teritoriul Republicii Moldova controlat de autoritățile constituționale a înregistrat o scădere de 22,16% față de ziua precedentă, anunță Moldelectrica. Volumul total
Șefa diplomației Uniunii Europene, Kaja Kallas, a acuzat Rusia că folosește „gazul ca armă” și că duce un „război hibrid” împotriva Republicii Moldova, în condițiile în care regiunea separatistă Transnistria
Celula de criză de la Guvern vine cu noi date actualizate privind situația în sectorul electroenergetic. Potrivit autorităților, pentru ziua de 6 ianuarie 2025, pe malul drept al Nistrului, consumul
Corupția „în stil moldovenesc” a întârziat construcția liniei electrice de înaltă tensiune Isaccea-Vulcănești-Chișinău de interconexiune cu România. Declarația a fost făcută de economistul Veaceslav Ioniță, într-o intervenție pentru ZIUA.md. El
În regiunea transnistreană încep, din această seară, deconectări „în evantai” de la rețeaua de electricitate, anunță așa-numitul minister al economiei de la Tiraspol. Potrivit autorităților separatiste, măsura se aplică deoarece,
Începând invazia militară a Ucrainei în februarie 2022, Rusia lui Putin se credea victorioasă în câteva săptămâni. Următoarea țintă ușor de atins trebuia să devină Republica Moldova. Dar Ucraina a
Președintele Maia Sandu a avut în această dimineață o discuție la Președinție cu prim-ministrul Dorin Recean, președintele Parlamentului Igor Grosu și vicepremierul Oleg Serebrian despre situația energetică a țării, potrivit
Compania „Moldovagaz” susține că a luat act de decizia „Gazprom” de a opri, din 1 ianuarie 2025, furnizarea gazelor naturale către Republica Moldova. Întreprinderea menționează că tot volumul de gaze
Criza energetică își face deja efectele în stânga Nistrului. Începând de astăzi, de la ora 9:00 dimineața, în regiunea transnistreană au fost inițiate deconectările de la rețeaua de alimentare cu
Comisia pentru Situații Excepționale a aprobat astăzi o serie de măsuri care vor fi aplicate, din 1 ianuarie, pentru a reduce consumul de electricitate. Printre acestea se numără inclusiv stingerea
„În frig și întuneric”, așa numește Renato Usatîi campania lansată de Guvern, prin care cheamă populația să economisească energia. Într-un mesaj public, liderul Partidului Nostru face haz de necaz de
Președintele Parlamentului, Igor Grosu, nu a ezitat azi să arunce indirect cu acuzații în adresa fostului ministru al Energiei, Victor Parlicov, pe care îl face complice în provocarea crizei energetice.
Liderul separatist de la Tiraspol, Vadim Krasnoselski, susține că responsabilitatea pentru criza energetică ar aparține autorităților Republicii Moldova. Potrivit lui, nici Rusia, nici Ucraina nu vor să întrerupă livrările spre
Situația de pe piața gazelor naturale, care a generat o criză profundă în plin sezon rece și care va genera, fără îndoială, efecte în lanț, nu poate fi pusă pe
Guvernul trebuie să instituie o celulă de criză care va elabora un plan de acțiuni pentru stabilizarea situației din sistemul energetic și va coordona zilnic starea lucrurilor în acest domeniu.
Activitatea ministrului Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Andrei Spînu, care a revenit în Guvern după ce a gestionat anterior domeniul energetic, trebuie să fie investigată de procurori. De această părere sunt
Partidul Acțiune și Solidaritate sare în apărarea vicepreședintelui Partidului, Andrei Spînu, și anunță că, în ultima perioadă, acesta ar fi supus unor denigrări și falsuri din partea „fugarilor și grupărilor