Din a doua jumătate a lunii mai, odată cu încălzirea vremii, Republica Moldova s-ar putea confrunta cu un nou deficit de electricitate, ca urmare a creșterii bruște a consumului, din cauza aparatelor de aer condiționat. Avertizarea vine de la Alexandru Slusari, membru în consiliul de observatori al Energocom, care acuză Guvernul că nu face nimic pentru a preveni criza.
Potrivit lui, deja în prezent, Energocom depune eforturi enorme pentru livrarea energiei electrice fără întreruperi și la prețuri care ar permite diminuarea tarifului pentru consumatori.
„Dar ce face Guvernul? La 16 ianuarie, CSE a decis accesarea instrumentelor Mecanismului de Protecție Civilă al Uniunii Europene pentru solicitarea asistenței internaționale. Cu sprijinul UE, ar trebui să fie instalate 10 centrale electrice mici și o centrală electrică mare cu turbină pe gaz. Doar cele 10 centrale ar fi putut fi funcționale din vară și ar fi asigurat undeva 20% din consumul mediu zilnic al energiei electrice”, menționează Slusari, într-o postare pe Facebook.
Potrivit lui, după decizia CSE din iarnă, Guvernul a uitat de problemă și merge „pe linia tradițională, strict populistă și cu riscuri majore în perspectivă”.
„Luăm resurse financiare de la Uniunea Europeană doar pentru compensații. Banii cum vin, așa și pleacă din țară. Se schimbă doar cifra datoriei externe. Peștele electoral este mult mai gustos la moment decât undița pentru viitorul sustenabil energetic al Republicii Moldova. Dar problema poate să ne lovească până la alegeri”, avertizează Alexandru Slusari.
El mai subliniază că această criză poate izbucni chiar din luna mai.
„Din a doua jumătatea a lunii mai putem aștepta la creșterea bruscă a consumului energiei electrice, din cauza căldurilor și deficitul acesteia în regiune, în contextul problemelor din Ucraina. Atunci ce va face executivul? Va alerga fuga la Tiraspol pentru revenirea cu orice preț la livrările de la MGRES sau va apela din nou la UE cu cerșitul pentru compensații și mai mari? Mă tem că impactul politic negativ al miopiei și populismului ar fi atunci mai puternic”, concluzionează Slusari în postarea sa.