
Fracțiunea parlamentară a Partidului Nostru solicită explicații privind activitatea companiilor deținute de SA Energocom în România și utilizarea fondurilor publice pentru capitalizarea acestora. Potrivit deputatului Elena Grițco, pe lângă Energocom Trading, compania de stat Energocom mai deține în România două entități, o sucursală și o companie-fiică.
Grițco atrage atenția că doar capitalul social al companiei ENERGOCOM GAS & POWER SRL a ajuns la aproximativ 20 de milioane de lei moldovenești și cere transparență privind destinația banilor și beneficiile aduse Republicii Moldova.
„Ați auzit, probabil, despre Energocom Trading. Dar știați că SA Energocom mai are încă două entități în România: o sucursală și o companie-fiică? Capitalul social al companiei ENERGOCOM GAS & POWER SRL a ajuns la 5 milioane de lei românești, echivalentul a aproximativ 20 de milioane de lei moldovenești!”, a declarat Elena Grițco.
Parlamentara subliniază că banii provin de la SA Energocom, companie aflată integral în proprietatea statului Republica Moldova. În aceste condiții, consideră necesară clarificarea scopului pentru care a fost creată societatea din România, a modului în care sunt utilizate resursele financiare și a avantajelor economice pentru țară.
„Sunt bani alocați de SA Energocom, companie care aparține în totalitate statului. De aceea, vrem să știm clar: de ce a fost înființată această companie, cum sunt folosiți banii și ce beneficii aduce Republicii Moldova?”, a precizat Grițco.
Fracțiunea parlamentară a Partidului Nostru a transmis o solicitare către Agenția Proprietății Publice din Republica Moldova, dar și cereri oficiale către trei instituții din România: Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF), Oficiul Național al Registrului Comerțului (ONRC) și Autoritatea Vamală Română.
Elena Grițco a ținut să precizeze că demersul nu reprezintă o acuzație la adresa conducerii Energocom, ci urmărește obținerea unor informații clare despre administrarea resurselor unei companii de stat.
„Nu facem acuzații. Cerem transparență și răspunsuri concrete. Vom informa cetățenii despre răspunsurile primite. Pentru că oamenii au dreptul să știe cum sunt administrați banii unei companii de stat”, a conchis Elena Grițco.