Formațiunea „Partidul Nostru” cheamă consilierii din Chișinău să se așeze la masa de discuții pentru aprobarea Bugetului Capitalei

Formațiunea „Partidul Nostru”, reprezentată în Consiliul municipal Chișinău de Denis Șova, cheamă consilierii să se așeze la masa de discuții pentru aprobarea Bugetului Capitalei. Partidul precizează că cele mai importante propuneri ce vizează proiecte de infrastructură, cum ar fi reparația școlilor, cantinelor și susținerea suburbiilor, au fost incluse în document.  

„Propunerile Partidului Nostru au fost incluse în proiectul bugetului municipiului Chișinău pentru anul curent. Este vorba, printre altele, despre reparația instituțiilor de învățământ și a cantinelor școlare. De asemenea, au fost propuneri concrete pentru suburbii. Partidul Nostru are consilieri locali în două localități din municipiul Chișinău, iar pentru ei propunerile noastre au fost luate în calcul. Sumele prevăzute în bugetele locale ale suburbiilor, ca transferuri din bugetul municipal, coincid cu aceste propuneri,” a declarat Denis Șova.

Potrivit alesului, „Partidul Nostru” este pregătit să susțină bugetul capitalei și deja a demonstrat acest lucru prin vot. De asemenea, Șova a subliniat că bugetul trebuie aprobat cu o majoritate absolută a voturilor, pentru ca fiecare fracțiune să-și demonstreze angajamentul față de promisiunile făcute în campania electorală.

„Suntem o minoritate în consiliu, dar suntem gata să susținem orice proiect care vizează dezvoltarea orașului nostru, a capitalei, și îmbunătățirea vieții oamenilor care locuiesc în municipiul Chișinău, indiferent de cine vine cu aceste propuneri. 26 de voturi reprezintă minimul necesar. Dar, într-o situație normală, așa cum s-a întâmplat la Bălți, trebuie să voteze majoritatea. Și chiar mai bine – toți cei 51 de consilieri, atunci când se găsește cu adevărat un compromis și când toate punctele de program cu care partidele au mers la alegeri sunt reflectate,” a precizat Denis Șova.

Amintim că, până acum, în Chișinău este valabil bugetul provizoriu, aprobat încă în 2 ianuarie printr-o dispoziție a primarului Capitalei. Acesta prevede venituri de 8,17 miliarde de lei și cheltuieli de 8,75 miliarde de lei. Și anul trecut administrația publică locală Chișinău a activat timp de mai bine de jumătate de an cu un buget provizoriu, acesta fiind votat de Consiliul municipal Chișinău abia la sfârșitul lunii iulie.

Leave a reply

Loading Next Post...
Urmărește-ne
Search
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...