
Șefa diplomației Uniunii Europene, Kaja Kallas, a acuzat Rusia că folosește „gazul ca armă” și că duce un „război hibrid” împotriva Republicii Moldova, în condițiile în care regiunea separatistă Transnistria a rămas fără gaz rusesc de la 1 ianuarie.
„Rusia continuă să folosească gazul ca armă, iar Moldova este din nou ținta războiului său hibrid”, a declarat Kallas marți noaptea, pe platforma de socializare X.
Ea a subliniat solidaritatea de neclintit a Uniunii Europene cu Republica Moldova în cadrul unei discuții telefonice cu prim-ministrul moldovean, Dorin Recean.
„Datorită sprijinului UE, Moldova rămâne rezilientă și bine conectată la rețelele energetice europene”, a adăugat Kallas.
Între timp, țările din grupul Nord-Baltic (NB8) au emis pe 7 ianuarie o declarație comună privind situația din sectorul energetic al Republicii Moldova. În document, acestea condamnă decizia companiei ruse „Gazprom” de a întrerupe livrările de gaz către regiunea transnistreană, calificând-o drept o încercare de subminare a stabilității politice și economice a R. Moldova.
„Observăm decizia Gazprom de a opri livrările de gaz către Republica Moldova începând cu 1 ianuarie 2025. Această măsură are scopul de a submina stabilitatea politică și economică a țării. Apreciem eforturile autorităților moldovene de a asigura stabilitatea în aprovizionarea cu gaz și energie electrică în aceste condiții dificile. Vom colabora cu Comisia Europeană și alți parteneri cheie pentru a fi pregătiți să intensificăm sprijinul internațional pentru Moldova. Progresele recente în infrastructură și creșterea capacităților de transport au consolidat semnificativ reziliența țării la presiunile externe în domeniul energetic. Aceste realizări demonstrează angajamentul Moldovei de a-și întări securitatea energetică”, se arată în declarația NB8.
Țările NB8 – Danemarca, Finlanda, Estonia, Islanda, Letonia, Lituania, Norvegia și Suedia – au subliniat că vor continua să sprijine Republica Moldova în depășirea dificultăților energetice și implementarea reformelor în acest sector.
„Aceste eforturi sunt esențiale nu doar pentru dezvoltarea durabilă a țării, ci și pentru stabilitatea regională, în special în contextul obiectivelor Europei în domeniul securității energetice și al agresiunii continue a Rusiei împotriva Ucrainei”, au declarat reprezentanții NB8.
Declarația vine la o zi după ce Comisia Europeană a declarat că autoritățile separatiste din regiunea transnistreană ar trebui să înceteze să blocheze ofertele de aprovizionare alternativă cu energie.