VIDEO | Vlad Filat: R. Moldova a intrat în criză energetică odată cu venirea PAS la guvernare, acum criza doar a atins apogeul

Fostul premier Vlad Filat susține că actuala criză energetică și socială din Republica Moldova nu a apărut în ultimele luni, ci odată cu venirea la guvernare a Partidului Acțiune și Solidaritate. Acum însă, criza a ajuns într-un punct culminant și nu mai poate fi ascunsă sub slogane. Declarația a fost făcută la emisiunea Contrasens.

„De dragul adevărului, nu ne-au intrat crizele acum. O criză majoră a intrat în Republica Moldova odată cu venirea la guvernare a regimului Maia Sandu-PAS. Criza energetică, criza în tot ce ține de aspectul economic-social, nu au apărut acum. Acum s-a ajuns în situația în care lucrurile sunt deja evidente pentru toți și nu mai pot fi depășite ușor prin slogane sau, important, prin ajutoare necugetate, să le spunem așa, din partea partenerilor de dezvoltare”, a declarat Filat.

Fostul premier mai spune că astăzi ne aflăm într-o „criză generalizată”, iar starea de urgență nu are nicio valoare practică în ceea ce privește depășirea situației.

„Nu suntem pentru prima dată în stare de urgență. Noi, în toată perioada de guvernare Maia Sandu-PAS, am avut o mie de zile de stare de urgență. Iar dacă este să ne uităm obiectiv, acestea au dus, până la urmă, la un singur lucru: la achiziții fără concursuri. Iar în rezultat, dacă vorbim despre aspectul energetic, au dus la tarife despre care am vorbit de mai multe ori, cele mai mari din Europa”, a adăugat fostul premier.

Potrivit lui Filat, doar în cazul achizițiilor de gaze efectuate în anul 2024, Republica Moldova a plătit în plus, pornind de la prețurile de livrare și de vânzare din Uniunea Europeană, de pe sistemul TTF, 540 de milioane de dolari.

„Când Recean a preluat exercitarea funcției de ministru al Energiei, fiind prim-ministru, și l-a dat afară pe Parlicov, a instituit acea celulă de criză. Asta, doar din cauza faptului că nu s-au achiziționat gaze, în condițiile în care toată lumea spunea, de altfel, așa cum spunea și anul acesta, că trebuia de cumpărat atunci, pentru că atunci erau ieftine. Nu au cumpărat în perioada respectivă. Au cumpărat deja la sfârșit de an și, numai în perioada respectivă, noi am supraplătit 124 de milioane de dolari. Toate astea sunt date fixate și raportate la tarifele din Republica Moldova care au existat și la prețurile fixate de Eurostat”, a conchis Vlad Filat.

Loading Next Post...
Urmărește-ne
Search
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...