Criza energetică acută, în care s-a pomenit lumea, odată cu declanșarea războiului din Golf, îi face pe cetățenii moldoveni să se uite cu interes către Federația Rusă și să-și dorească
Criza energetică acută, în care s-a pomenit lumea, odată cu declanșarea războiului din Golf, îi face pe cetățenii moldoveni să se uite cu interes către Federația Rusă și să-și dorească
Prețurile gazelor naturale în Europa au înregistrat o creștere bruscă luni, pe măsură ce războiul din Orientul Mijlociu continuă să perturbe piețele energetice globale și transporturile maritime de energie, transmite
Guvernul rus se va reuni în curând pentru a discuta oprirea exporturilor de gaze către Europa, a declarat joi vicepremierul Alexander Novak, transmite Reuters, citată de Agerpres. Preşedintele Vladimir Putin
Preţul gazelor naturale înregistra joi dimineaţa o creştere de două cifre în Europa, deoarece incertitudinea cu privire la războiul din Orientul Mijlociu continuă să zguduie pieţele energetice, transmite Bloomberg, citat
Prețurile de referință la gazele naturale în Europa au crescut puternic luni dimineața, pe fondul temerilor privind o posibilă perturbare majoră a livrărilor globale de energie după tensiunile din Orientul
Autoritățile de la Chișinău insistă asupra unei noi formule de livrare a gazului în regiunea transnistreană. Actualul model, cu achiziții făcute de la compania MET Group și cu o tranzitare
La data de 3 februarie 2026, ministrul moldovean al Energiei, Dorin Junghietu, a anunțat că darea în exploatare a liniei electrice Vulcănești – Chișinău va fi amânată cu două luni.
Tarifele la gaz ar putea scădea în următoarea perioadă, crede ministrul Energiei, Dorin Junghietu. Acesta a declarat în emisiunea „Realitatea te privește” de la RLIVE TV că există semnale clare
Ungaria va sesiza Curtea de Justiție a Uniunii Europene pentru a bloca interzicerea importurilor de gaz rusesc, decizie adoptată de majoritatea statelor membre. Viktor Orban acuză Bruxelles-ul că folosește sancțiunile
Slovacia va aproba al 18-lea pachet de sancțiuni al Uniunii Europene împotriva Rusiei, a anunțat premierul Robert Fico. Potrivit publicației SME, decizia vine în urma negocierilor cu președintele Comisiei Europene,
Tiraspoltransgaz a întors trei milioane de metri cubi de gaze naturale, împrumutate de la Moldovagaz. Despre aceasta anunță președintele interimar al Moldovagaz, Vadim Ceban. Potrivit lui Ceban, cantitatea de trei
Stațiile de alimentare cu metan au fost luate cu asalt în regiunea separatistă transnistreană, după eliminarea restricțiilor. De astăzi, și persoanele fizice își pot alimenta automobilele cu gaz, nu doar
Nivelurile de stocare a gazelor naturale din Marea Britanie sunt „alarmant de scăzute”, având rezerve suficiente pentru mai puțin de o săptămână de consum, a anunțat vineri Centrica, operatorul celui
Celula de criză instituită în stânga Nistrului în contextul crizei energetice s-a întrunit în prima ședință. Potrivit administrației separatiste de la Tiraspol, blocurile, școlile și grădinițele din regiune sunt deconectate
Ministerul Energiei este în contact cu colegii din țările de pe ruta trans-balcanică și cunoaște că „Gazprom” nu a făcut rezervări de capacitate de transport pentru luna ianuarie 2025. Rezervări de
Consumul de gaze naturale în luna noiembrie anul curent a constituit 123,1 milioane de metri cubi, ceea ce este cu 47,3% mai mult în comparație cu aceeași perioadă a anului
Fostul șef al Întreprinderii „Calea Ferată din Moldova” critică Guvernul de lipsa unui plan clar de aprovizionare a R. Moldova cu resurse energetice. „În iarna suntem exact în mâinile maestrului
Comisia economie, buget și finanțe a Parlamentului îi cere Ministerului Energiei să stabilească indicatori de performanță anuali pentru companiile energetice. De asemenea, furnizorii de gaze naturale și energie termică vor
De astăzi, 1 decembrie, moldovenii plătesc mai mult pentru gazul consumat. Tariful a fost majorat de autorități cu peste 27 la sută și a ajuns la 16 lei și 74
Confederația Națională a Sindicatelor solicită organizarea, în regim de urgență, a unei întrevederi cu prim-ministrul Dorin Recean, pentru a examina măsurile de majorare a salariilor și prestațiilor sociale pentru populație.
Tariful pentru gaz pe care îl vor plăti, din iarnă, consumatorii casnici urmează să fie majorat cu 27 la sută. Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică a publicat noul proiect
Moldovagaz solicită majorarea tarifului la gaze naturale. Furnizorul a depus o cerere la ANRE de majorare a tarifului cu patru lei pentru un metru cub. Potrivit ANRE, „solicitarea vine în
Guvernul a așteptat ca gazul să se scumpească și abia după aceea s-a apucat să negocieze cu rușii. Observația aparține liderului Partidului Nostru, Renato Usatîi, care acuză actuala putere că,
Șeful executivului, Dorin Recean, dezminte informațiile apărute în spațiul public referitoare la o posibilă scumpire a resurselor energetice. Acesta a declarat, la ședința de astăzi a cabinetului de miniștri, că
Începând cu anul 2025, Ucraina va sista tranzitul de gaz rusesc pe teritoriul său, ceea ce ar putea lăsa regiunea transnistreană fără metan. Autoritățile de la Chișinău se pregătesc să
Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică anunță o nouă ieftinire a gazului. Decizia ANRE de azi-dimineața stabilește un preț, fără TVA, de 12 lei și 15 bani pentru un metru
„Dacă prețurile vor continua să fie în zona asta și mai jos, eu nu exclud că va fi o nouă ieftinire”. Opinia a fost exprimată de ministrul Energiei, Victor Parlicov,
Liderul separatist de la Tiraspol, Vadim Krasnoselski, a decis să scumpească gazul şi curentul electric pentru persoanele juridice situate în stânga Nistrului, dar aflate sub jurisdicţia autorităţilor constituţionale ale Republicii
Ministrul român al Energiei, Sebastian Burduja, a afirmat, luni, că gradul de umplere al depozitelor de înmagazinare gaze este în prezent de 100,6. Potrivit oficialului de la București, într-un scenariu
Tariful gazele naturale pentru consumatorii finali nu va scădea, ce mai probabil, anul acesta. Declarația a fost făcută de unul dintre membrii Consiliului de Supraveghere al Moldovagaz, Sergiu Tofilat. Potrivit
Rusia va impune ca plățile pentru resursele energetice procurate de alte țări să fie efectuate doar în monedele naționale ale țărilor importatoare, fie în ruble rusești. Despre asta a declarat