Dunărea, la cote extrem de scăzute. Patru barje au fost scufundate pentru a menține în funcțiune Centrala de la Cernavodă

Nivelul Dunării se menține la cote extrem de scăzute din cauza secetei severe, punând probleme atât navigației, cât și funcționării Centralei Nucleare de la Cernavodă. Autoritățile române au recurs la o intervenție de urgență pe brațul Bala, unde patru barje umplute cu piatră au fost scufundate controlat pentru a redirecționa o cantitate mai mare de apă spre Cernavodă.

Operațiunea a produs deja rezultate. În ultimele 24 de ore, nivelul apei la pompele de răcire ale centralei a crescut cu patru centimetri. În condițiile în care prognozele indicau o scădere de patru centimetri, autoritățile vorbesc despre un câștig net de opt centimetri față de nivelul estimat.

Intervenția a fost realizată etapizat. Inițial au fost scufundate două barje pe brațul Bala, iar ulterior alte două, concomitent cu efectuarea unor lucrări de dragare. Scopul este modificarea temporară a distribuției debitului Dunării și asigurarea unei cantități suficiente de apă pentru sistemele de răcire ale Centralei Nucleare Cernavodă.

Directorul CNE Cernavodă, Romeo Urjan, a declarat că rezultatul intervenției oferă, potrivit prognozelor actuale, cel puțin încă nouă zile de funcționare pentru Unitatea 2.

Pericolul unei opriri nu a fost însă eliminat. Nuclearelectrica precizează că Unitatea 2 funcționează în prezent la capacitate nominală și în condiții de siguranță, dar avertizează că, dacă prognozele privind scăderea nivelului Dunării se mențin, posibilitatea opririi reactorului rămâne valabilă.

Situația este dificilă și în aval. La Ruse, în Bulgaria, nivelul Dunării a coborât cu încă cinci centimetri, până la 109 centimetri sub cota zero de referință.

Tendința naturală a fluviului rămâne una descendentă. Datele hidrologice indică pentru perioada următoare scăderi ale nivelului apei pe mai multe sectoare ale Dunării, în timp ce autoritățile române continuă intervențiile pentru menținerea debitelor necesare în zona Cernavodă.

Nivelul extrem de redus al apei afectează puternic și navigația comercială. Restricțiile privind pescajul navelor se mențin, iar în zona Giurgiu-Ruse zeci de barje și convoaie fluviale au fost obligate să staționeze din cauza adâncimii insuficiente a apei.

Loading Next Post...
Urmărește-ne
Search
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...