Consumatorii finali nu ar trebui să se aștepte la o reducere a tarifelor pentru gaz până la sfârșitul acestui an, susține șeful Moldovagaz. Vadim Ceban precizează că acest lucru este practic imposibil, în condițiile în care, de la începutul anului, prețul mediu de achiziții a fost de 517 euro pentru o mie de metri cubi, iar pentru o micșorare a tarifului pentru consumatori ar fi necesară o reducere în jumătate a acestui preț de pe piață.
„Prețul de achiziție de la care să putem vorbi de o micșorare a tarifului pentru consumatorii finali trebuie să coboare la 437 de euro pentru 1.000 de metri cubi. Este însă un aspect important. Noi deja am distribuit până acum, plus stocurile pentru lunile iunie și iulie, 468 de milioane de metri cubi. Până la sfârșitul anului, Energocom va trebui să vină cu livrări suplimentare de până la 350 de milioane de metri cubi. Ca să vorbim despre o scădere a tarifului, din august și până la sfârșitul anului trebuie să cumpărăm gaz la un preț de 266 de euro pentru 1000 de metri cubi”, a declarat Vadim Ceban în cadrul unei emisiuni de la TV8.