
Forțele armate ale Federației Ruse au lansat marți dimineață un atac cu sisteme de rachete cu lansare multiplă asupra orașului Sumî, în nord-estul Ucrainei. Potrivit administrației militare regionale, au fost lovite o instituție medicală, mai multe locuințe și vehicule. În urma atacului, două persoane și-au pierdut viața, iar alte 20 au fost rănite, inclusiv un adolescent de 17 ani.
Potrivit informațiilor preliminare, în jurul orei 9:00 au fost înregistrate cinci lovituri directe asupra centrului regional. Printre răniți se numără și mai mulți copii, potrivit datelor furnizate de procuratura regională, citate de postul public „Suspilne”.
Atacul a vizat inclusiv cartierul guvernamental al orașului Sumî. Presa locală a publicat imagini care indică faptul că una dintre rachete a lovit în apropierea clădirii Serviciului de Securitate al Ucrainei (SBU). Potrivit surselor ucrainene, mai mulți bărbați, cu vârste peste 30 de ani, au fost grav răniți, iar vehiculul care transporta personal ar fi fost distrus de una dintre explozii.
Autoritățile nu au confirmat încă ce clădiri anume au fost complet distruse, dar au subliniat că atacul a afectat în mod direct infrastructura civilă și instituțiile guvernamentale din oraș.
De asemenea, în noaptea de 2 spre 3 iunie, mai multe regiuni din Ucraina au fost ținta unui atac masiv cu drone rusești de tip Shahed, soldat cu victime și pagube semnificative în Cernigov, Odesa, Harkov și Poltava. Autoritățile ucrainene au transmis că loviturile au vizat infrastructura civilă, provocând incendii și distrugeri în mai multe orașe.
În urma atacului cu drone în Cernigov, un civil a fost ucis, iar trei persoane au fost rănite de schije. Mai multe incendii au izbucnit în oraș, fiind afectate o școală, un magazin, geamurile unui bloc de locuințe și un complex industrial. De asemenea, șase vehicule au fost distruse sau avariate.
La Odesa, exploziile s-au produs în jurul orei 03:30. Aproximativ 15 drone au vizat orașul, potrivit monitorizărilor radar. Primarul Ghenadi Truhanov a confirmat că au fost avariate mai multe clădiri rezidențiale, infrastructură civilă și vehicule. Cinci persoane au fost rănite, dintre care una a fost spitalizată în stare medie. Un depozit alimentar a fost cuprins de un incendiu de amploare, iar alte două mașini au ars în cartierele de case.