Arest pentru doi bărbați, care, acum o lună, au împușcat mortal un alt bărbat la Briceni, iar corpul l-au aruncat lângă un cimitir

Doi bărbați care, acum o lună, au împușcat mortal un alt bărbat, în vârstă de 39 de ani, la Briceni și au aruncat corpul victimei într-un cimitir au fost plasați în arest preventiv pentru 30 de zile.

Încheierea a fost emisă de Oficiul Briceni al Procuraturii Edineț astăzi, 16 martie. Potrivit învinuirii, în 21 februarie, noaptea, cei doi, fiind la domiciliul unuia din acuzați, în urma unei cerți cu victima din motivul unei pretinse datorii, au decis să se răfuiască cu ultimul. Unui din suspecți a luat de sub pat arma de vânătoare, deținută ilegal și a efectuat o împușcătură în regiunea inimii.

Ulterior, prin înțelegere prealabilă cu cel de al doilea acuzat, au luat corpul neînsuflețit, l-au urcat într-un autoturism și l-au transportat în orașul Lipcani, aproape de cimitirul din oraș, unde l-au aruncat pe marginea râului Medveja.

Corpul victimei a fost descoperit abia la 11 martie 2026, fiind imediat pornită o urmărire penală de către polițiștii de la Inspectoratul de Poliție Briceni, sub conducerea procurorilor de la Briceni.

În urma acțiunilor de urmărire penală, au fost identificați și reținuți făptuitorii. Aceștia beneficiază de prezumția de nevinovăție până la pronunțarea unei hotărâri de condamnare definitive.

Loading Next Post...
Urmărește-ne
Search
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...