Procurorii anunță că au trimis în instanță prima cauză penală în ampla anchetă a presupusului criminal de la ferma din satul Beriozchi, Anenii Noi, acuzat de uciderea mai multor persoane
Procurorii anunță că au trimis în instanță prima cauză penală în ampla anchetă a presupusului criminal de la ferma din satul Beriozchi, Anenii Noi, acuzat de uciderea mai multor persoane
Alexandru Machidon a preluat, oficial, conducerea Procuraturii Generale, la peste opt luni după ce a câștigat concursul. Decretul de numire a fost semnat de șefa statului, Maia Sandu. Acum două
Primarul Chișinăului, Ion Ceban, a anunțat că va depune o plângere la Procuratura Generală în care solicită inițierea urmăririi penale „cu privire la grațierea și eliberarea a șapte persoane condamnate
Procuratura Generală confirmă că statutul lui Dumitru Vartic în dosarul privind decesul soției sale, Ludmila Vartic, nu a fost modificat, acesta fiind în continuare bănuit, nu învinuit. Precizarea a fost
Trei inculpați vizați în prima cauză penală privind incendiul de la mansarda din Durlești, din mai 2025, au fost trimiși pe banca acuzaților. Aceștia sunt învinuiți de încălcarea cu rea-voință
Poveste de iubire transformată în escrocherie. O moldoveancă stabilită în Germania a fost înșelată de peste 40 de mii de euro în urma unei escrocherii puse la cale de un
Un polițist de patrulare a întocmit un proces contravențional pe numele Ludmilei Vartic pentru încălcări în trafic, deși femeia era deja declarată decedată. Cazul s-a produs chiar în ziua decesului
Alexandru Machidon, șeful interimar al Procuraturii Generale, a promovat vettingul, după ce Consiliul Superior al Procurorilor a aprobat, astăzi, raportul Comisiei de evaluare a procurorilor. După ce decizia va intra
Răsteala și comportamentul sfidător al unui tânăr, aflat în stare de ebrietate, l-a costat un an și jumătate de închisoare. Acesta a fost condamnat la pușcărie, după ce, acum patru
Un bărbat, în vârstă de 36 de ani, riscă 10 ani de închisoare pentru provocarea unui grav accident pe drumul Hâncești – Cimișlia, soldat cu moartea unui bebeluș și a
După anunțul Poliției Naționale de săptămâna trecută, și Procuratura Generală precizează că decesul educatoarea din Hâncești, care s-a sinucis pe fondul violențelor în familie, a survenit în urma leziunilor provocate
Procuratura Generală a dispus ințierea unei anchete și înregistrarea unui proces penal pentru investigarea faptelor ce au dus la poluarea râului Nistru, cu ulterioara criză a apei în mai multe
Doi bărbați care, acum o lună, au împușcat mortal un alt bărbat, în vârstă de 39 de ani, la Briceni și au aruncat corpul victimei într-un cimitir au fost plasați
Procuratura Generală anunță că au fost inițiate cauze penale în cazul decesului unei femei din raionul Hîncești, despre care în spațiul public s-a relatat că ar fi fost supusă violenței
O angajată a unui centru de plasament din Bălți a fost condamnată de instanță la un an și 10 luni de închisoare, cu suspendarea executării pedepsei, după ce a retras
Doi tineri, de 18 și 19 ani, au fost condamnați la trei ani și jumătate de închisoare, după ce, acum două luni, au spart o filială a unei bănci din
Doi procurori de la Bălți și Edineț riscă pușcărie și amenzi de până la jumătate de milion de lei, după ce au fost implicați într-o schemă prin care au obținut 20
Judecătorul din Soroca Ghenadie Tocaiuc, care, toamna trecută, a fost prins în stare avansată de ebrietate la volan, a fost trimis pe banca acuzaților. Procurorii anunță că au încheiat urmărirea penală și
Un instructor auto, în vârstă de 46 de ani, condamnat anterior pentru furt și șofat în stare de ebrietate, a primit o nouă sentință. Bărbatul va sta doi ani în
Pedepsele pentru circulația ilegală a armelor și munițiilor vor fi înăsprite. De asemenea, va fi instituită răspunderea penală a persoanelor juridice implicate în trafic de arme. Prevederile se conțin într-un
Un bărbat de 34 de ani, fost deținut, a fost condamnat la 12 ani de închisoare, după ce, timp de șase ani, a șantajat o femeie, stabilită în Italia, cu
Procurorii cer până la șapte ani de închisoare pentru șoferul troleibuzului care, în luna mai 2025, a lovit mortal o femeie de 63 de ani care traversa strada neregulamentar. Acuzatorii
Procurorul general interimar, Alexandru Machidon, a fost audiat repetat la Comisia de evaluare a procurorilor. În cadrul audierii, Machidon a venit cu mai multe clarificări solicitate de membrii completului încă de la prima
Un bărbat, în vârstă de 46 de ani, a fost condamnat la 18 ani și jumătate de închisoare, după ce a ucis cu sânge rece administratoare firmei unde activa în
Doi funcționari dintr-o filială a Cimitirului „Sfântul Lazăr” și alți doi complici au fost trimiși pe banca acuzaților într-un dosar de luare de mită, escrocherie și trafic de influență. Ancheta
Polițistul, care în seara de 18 decembrie, a tras mai multe focuri de armă în sediul Inspectoratului Centru din Chișinău riscă între 3 și 7 ani de închisoare. Cel puțin
Un bărbat din Chișinău, care în luna mai a iscat un conflict cu amenințări din cauza unui loc de parcare dintr-o curte de bloc, a fost condamnat la trei ani
Un tânăr de 22 de ani a fost condamnat la șapte ani de închisoare, după ce a comis, în vara anului 2023, șapte cazuri de escrocherie prin cunoscutele scheme cu istorii
Armele și munițiile depistate la vama Leușeni-Albița proveneau din Ucraina și au fost introduse treptat în Republica Moldova, prin contrabandă. Precizările au fost făcute de Procuratura Generală, care anunță că,
Un bărbat de 32 de ani, care a ieșit beat crița cu motocicleta pe o stradă dintr-un sat din raionul Florești, a fost condamnat la patru ani de pușcărie. Motociclistul,
Cetățeanul turc, acuzat de complicitate la omorul de pe o terasă din sectorul Râșcani al Capitalei din iulie 2024, urmează să fie extrădat în Republica Moldova din Marea Britanie, acolo
După extrădare și plasarea în arest în Penitenciarul nr. 13, procurorii i-au adus la cunoștință lui Vlad Plahotniuc acuzațiile în cele patru anchete penale aflate în desfășurare și i-au transmis
Procuratura Generală confirmă că Ministerul Justiției de la Atena a anulat decizia privind suspendarea procedurii de extrădare a lui Vlad Plahotniuc, fostul lider PDM urmând să revină în R. Moldova.
Un șef de secție din cadrul Spitalului raional Florești, învinuit de luare mită și de trafic de influență, a fost trimis pe banca acuzaților, anunță Procuratura Generală, într-un comunicat de
Cei doi pretendenți pentru șefia Procuraturii Generale, actualul interimar al instituției, Alexandru Machidon, și șeful PCCOCS, Victor Furtună, vor susține în 19 august proba finală a concursului, cea a interviului.
Procuratura Generală anunță că a expediat azi autorităților din Grecia o cerere suplimentară de extrădare a lui Vlad Plahotniuc, pe lângă cea transmisă în 24 iulie, ce se referă la
Avocatul lui Vlad Plahotniuc, Lucian Rogac, susține că Procuratura Generală a R. Moldova nu a expediat până acum autorităților din Grecia dosarul extrădării acestuia în Republica Moldova. Declarația a fost
Procuratura Generală a confirmat că Vlad Plahotniuc este gata să fie extrădat în Republica Moldova. Într-un comunicat de presă, Procuratura anunță că Plahotniuc și-a exprimat consimțământul pentru extrădare „abia astăzi,
Vlad Plahotniuc, reținut în 22 iulie pe Aeroportul din Atena, nu vrea să fie extrădat în R. Moldova. Procuratura Generală susține că a fost informată despre acest lucru de Curtea
Procuratura Generală a confirmat că Veaceslav Platon a fost eliberat pe cauțiune din penitenciarul din Marea Britanie în care era deținut începând cu luna martie a acestui an. „Fiind realizate
Procuratura Generală (PG) a anunțat, cu puțin timp în urmă, că a transmis cererea oficială de extrădare pe numele lui Vladimir Plahotniuc către autoritățile elene. Solicitarea a fost transmisă joi,
Procuratura Generală (PG) confirmă că o instanță britanică a admis eliberarea lui Veaceslav Platon în schimbul unei cauțiuni de 330 de mii de lire sterline, dar anunță că acesta încă
Procuratura Generală a fost informată de către Direcția Cooperare Polițienească Internațională despre reținerea, de către autoritățile din Republica Elenă, a lui Vladimir Plahotniuc. Potrivit unui comunicat de presă, fostul lider
Un fost polițist de 23 de ani a fost trimis pe banca acuzaților pentru punerea în circulație a drogurilor prin intermediul aplicației „Telegram”. Acesta riscă acum până la 15 ani de închisoare.
Un bărbat a fost condamnat la opt ani de închisoare, după ce, la sfârșitul anului trecut, a furat bani, lingouri și monede de aur și alte bijuterii din seiful unei
Un șef de secție a unui spital raional riscă o amendă de până la 100 de mii de lei și să nu mai poată practica medicina timp de 5 ani,
Procuratura municipiului Chișinău, oficiul Buiucani, a finalizat urmărirea penală și a trimis în judecată două femei învinuite de practicarea ilegală a medicinei – faptă care, în ianuarie 2025, a dus
De astăzi, toți pretendenții pentru funcția de șef al Procuratorii Generale pot depune dosarele la Consiliul Superior al Procurorilor. Printr-o hotărâre, semnată azi de CSP, a fost inițiat concursul pentru
Șeful adjunct al PCCOCS, Alexandru Machidon, a preluat, oficial, conducerea Procuraturii Generale. Decretul de numire în funcția de șef interimar al PG a fost semnat, azi-dimineața, de șefa statului, Maia
Interimatul funcției de șef al Procuraturii Generale va fi asigurat de Alexandru Machidon, actualul șef adjunct al PCCOCS. Decizia a fost luată azi de Consiliul Superior al Procurorilor. Candidatura a
Procuratura Generală a rămas din nou fără șef. La aproape un an de la numirea sa la conducerea PG, Ion Munteanu lasă postul și merge la Curtea Supremă de Justiție.Decretul
Procuratura Generală urmează să-și extindă spațiile administrate. Ministerul Justiției își propune să ofere instituției două etaje din clădirea fostei Judecătorii Centru, edificiu aflat în spatele actualului sediu al PG. Anunțul
Un bărbat a fost amendat cu 35 de mii de lei, după ce, în decembrie 2024, a avut un comportament agresiv și a făcut scandal la bordul unui avion de
Un bărbat, în vârstă de 34 de ani, a fost condamnat la cinci ani de închisoare, după ce a fost prins beat la volan. Șoferul a mai fost anterior judecat
O femeie condamnată pe nedrept acum 14 ani, din cauza unei erori judiciare, pentru că și-ar fi ucis copilul de 10 luni, a fost achitată, iar Procuratura Generală (PG) a
Un tânăr de 25 de ani a fost condamnat la opt luni de închisoare, după ce a evadat din izolatorul de detenție preventivă. Sentința a fost emisă recent de Judecătoria
Adunarea Populară a Găgăuziei a fost exclusă din procesul de desemnare a procurorului regiunii autonome. Actualele prevederi prin care deputaților locali li se atribuie dreptul de a selecta candidatul pentru
Curtea constituțională a suspendat temporar aplicarea prevederilor din Legea amnistiei care permit comutarea pedepsei de detenție pe viață la 30 de ani de închisoare. Decizia a fost luată în urma
Procurorul general, Ion Munteanu, a sesizat Curtea Constituțională în legătură cu două articole din Legea amnistiei, modificate prin legi adoptate în anul 2022. Sesizarea se referă la amnistia acordată cu
De la începutul anului, mai mulți șoferi, prinși beți la volan, au primit pedepse mai dure, inclusiv închisoare, în urma modificărilor făcute la Codul Penal în toamna 2024. Doar în
Încă o persoană a fost reținută în dosarul „Mona Lisa”. Este vorba de o femeie, care ar fi și ea medic, însă numele ei nu a fost făcut public deocamdată.
Trei tineri moldoveni au fost condamnați la ani grei de pușcărie, după ce, acum un an, au maltratat și abuzat sexual două fete, pe care le-au ținut captive într-o locuință
Un bărbat de 48 de ani a fost condamnat la 20 de ani de închisoare pentru că și-a violat fiica vitregă timp de 13 ani. Potrivit învinuirii înaintate de procurori s-a
Membrii naționali în comisiile de vetting privind evaluarea judecătorilor și procurorilor vor avea salarii mai mari cu 50 la sută. Guvernul a stabilit, printr-o modificare a legislației, că lefurile acestor
O firmă falsă, cu sediul în Stăuceni, a pus la cale o amplă schemă prin care peste 30 de persoane au fost înșelate sub pretextul cumprării automobilelor din străinătate la
Procuratura Generală este reticentă față de proiectul PAS privind lichidarea Procuraturii Anticorupție și Procuraturii pentru Combaterea Criminalității prin creare unei singure structuri specializate. PG susține că există un șir de
Anestezista Ecaterina Maniuc, singurul suspect în dosarul salonului de înfrumusețare, unde a murit femeia de afaceri Liuba Babuțchi, a fost transferată pentru mai multe ore din Penitenciarul nr. 13 la
Un tânăr, care acum un an a violat o fetiță de 12 ani, a fost condamnat la 16 ani de pușcărie. Sentința în privința îvinuitului, care are 29 de ani,
Procurorii cer 30 de zile de arest pentru cei trei suspecți care l-au răpit joi pe un bărbat în centrul Capitalei. Procuratura și Poliția au publicat imagini video cu momentul
Fostul președinte, Igor Dodon, a acuzat guvernarea PAS că ar fi comandat reținerea fratelui său, Alexandru Dodon, săltat de ofițerii CNA, imediat după ce a aterizat pe Aeroportul din Chișinău.
Consiliul Superior al Procurorilor (CSP) a amânat examinarea demersului procurorului general cu privire la modificarea structurii Procuraturii Anticorupție. Subiectul urma să fie examinat la ședința de astăzi, 15 noiembrie, însă
Investigarea celui mai complex dosar penal, cel privind frauda bancară, a fost lovită de vettingul privind verificarea procurorilor și continuă să afecteze cauza penală ce conține 800 de volume. Este
Fracțiunea Partidului Socialiștilor din Parlament va sesiza Procuratura Generală în ceea ce privește asumarea de către Guvern a atribuțiilor Parlamentului prin modificarea regulamentului Executivului. Anunțul a fost făcut de liderul fracțiunii
Procuratura Generală oferă detalii noi despre asasinatul din sectorul Râșcani al Capitalei. Potrivit procurorilor, cetățeanul turc de 41 de ani a fost ucis cu patru împușcături în spate și trei
Bărbatul care și-a exploatat sexual fiica de la vârsta de 6 ani, inclusiv în cinci vacanțe în Ucraina și Egipt, în perioada 2018-2022, a fost condamnat la 17 ani de
Bărbatul care și-a violat, în luna ianuarie a acestui an, nepoata vitregă în vârstă de doar cinci ani va sta următorii 12 ani după gratii într-un penitenciar de tip închis,
Până acum, 56 de persoane au fost învinuite în dosarul finanțării ilegale a fostului Partid „Șor”, scos în afara legii anul trecut. Alte peste 30 de persoane, care au deja
Procuratura Generală acumulează informații și se pregătește să deschidă un dosar penal pe numele fostului șef al Statului Major al Armatei, Igor Gorgan, acuzat într-o investigație jurnalistică a publicației The
Procuratura Generală are de azi un nou șef. Ion Munteanu, câștigătorul concursului organizat de Consiliul Superior al Procurorilor, a fost astăzi învestit în funcția de procuror general. Ceremonia solemnă, acolo
Reprezentanții Fracțiunii Partidului Acțiune și Solidaritate din Consiliu municipal Chișinău au depus astăzi un denunț la Procuratura generală cu privire la creditele accesate de către Primăria capitalei. Potrivit lor, creditarea
Procurorul General interimar al Republicii Moldova, Ion Munteanu, a anunțat că acțiunile politicienilor afiliați grupului lui Ilan Șor sunt în curs de examinare pentru trădare de patrie de către organele
Între 15 ani de închisoare și detenție pe viață – asta riscă principalul suspect al omorului fetei de 19 ani de la Orhei. Între timp, procurorii au cerut mai multe
Consiliul Superior al Procurorilor a inițiat un nou concurs public de selectarea unui procuror general. Termenul limită pentru depunerea dosarelor a fost stabilit pentru data de 15 mai 2024. Decizia
Consiliul Superior al Procurorilor urmează să inițieze luni, 15 aprilie, un nou concurs pentru selectarea candidatului la funcția de procuror general. Chestiunea se regăsește pe ordinea de zi a ședinței programate
Fostul șef al Poliției de Frontieră, Rosian Vasiloi, a fost pus sub învinuire în dosarul penal privind atacul de pe Aeroportul Internațional Chișinău din 30 iunie 2023, soldat cu moartea
Procurorul general interimar, Ion Munteanu, a înaintat în Parlament o nouă cerere de ridicare a imunității parlamentare a deputatului Marina Tauber, ales pe listele Partidului „ȘOR”, declarat între timp neconstituțional.
Procuratura Generală (PG) infirmă autenticitatea actului procedural publicat pe rețelele de socializare în ceea ce privește cauza penala cu privire la contractul încheiat cu Gazprom. Procurorii recunosc faptul că „o
Membrii fracțiunii Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS) din Consiliul Municipal Chișinău (CMC) au depus un denunț la Procuratura Generală (PG) în care solicită investigarea modului în care sunt cheltuiți banii
Procuratura Generală are pe rol mai multe dosare cu privire la achiziția gazelor naturale din ultimii ani, iar aceste dosare avansează mai repede decât și-ar dori unii. Declarația aparține expertului
Prezidiului Academiei de Științe a Moldovei și comunitatea academică își exprimă nedumerirea și totalul dezacord în legătură cu intenția de amplasare în sediul AȘM a Procuraturii Anticorupție care are un
Consiliul Superior al Procurorilor a amânat pentru săptămâna viitoare examinarea dosarelor candidaților pentru funcția de procuror general. CSP a stabilit lipsa unor avize consultative care urmau să fie remise de
Procuratura Generală a intentat un proces penal în care este vizat adjunctul interimar al șefului Procuraturii Anticorupție, Veronica Dragalin. Procesul a fost pornit în urma unui denunț al avocatului Igor Hlopețchi,
Fostul președinte al Curții Constituționale, Alexandru Tănase, critică dur noile modificări la Legea Procuraturii, operate de majoritatea PAS din Parlament, care schimbă modalitatea de alegere a procurorului general. Potrivit lui,
Un singur candidat a depus, până la această oră, dosarul de participare la concursul pentru funcția de procuror general, scrie deschide.md, care citează surse din cadrul Consiliului Superior al Procurorilor.
Procurorul general interimar, Ion Munteanu, susține că jumătate dintre procurori sunt gata să demisioneze în momentul în care vor fi anunțați că urmează să treacă procedura de vetting (evaluarea externă
Consiliul Superior al Magistraturii a permis, în cadrul ședinței de astăzi, reținerea, arestarea și percheziționarea unor judecători. Decizia vine după ce procurorul general interimar, Ion Munteanu, a depus la CSM
Curtea Constituțională a declarat neconstituțional articolul din lege care a permis evaluarea, după care demiterea din funcție a procurorului general, Alexandr Stoianoglo. Înalta Curte a constatat drept neconstituționale criteriile de
Fostul procuror general Alexandr Stoianoglo va afla astăzi dacă CEDO îi dă dreptate în cazul suspendării sale din funcția de șef al Procuraturii Generale, dar și în ceea ce privește
Procuratura Generală a confirmat faptul că șoferul care a provocat accidentul soldat cu patru morți, în localitatea Bahmut, Călărași, este angajatul lor. Într-un comunicat de presă, instituția anunță că acesta
Prima încercare de a alege noii membri ai Consiliului Superior al Procurorilor a eșuat. Adunarea Generală a Procurorilor, care a fost convocată astăzi după o pauză de de trei ani,