
Între 15 ani de închisoare și detenție pe viață – asta riscă principalul suspect al omorului fetei de 19 ani de la Orhei. Între timp, procurorii au cerut mai multe expertize biologice a hainelor și unor fragmente din domiciliul și automobilului principalului bănuit de omor. De asemenea, urmează să fie audiați mai mulți martori.
„Procuratura urmează să dispună expertiza biologică a hainelor victimei, a fragmentelor ridicate din automobilul și domiciliul persoanei suspecte, precum și expertiza chimică a solului din locul depistării cadavrului și cea de pe suprafața încălțămintei victimei și a persoanei suspecte. Vor fi audiați în calitate de martori deținătorii de construcții temporare din adiacentul locului depistării cadavrului, inclusiv cu dispunerea altor acțiuni relevante, după caz”, anunță Procuratura Generală într-un comunicat.
Ana-Maria Guja era originară din satul Susleni, raionul Orhei. Ea învăța la Colegiul pedagogic din Orhei, iar vineri, pe data de 12 aprilie, după ora 20:00, revenea de la muncă, din sectorul Nistreana, unde făcea ore individuale cu un copil de clasele primare. Din imaginile surpinse de o cameră de supraveghere se vede cum tânăra se apropie de stația de așteptare a transportului public, iar la scurt timp lângă ea s-a oprit un automobil în care a urcat, iar după aceea nu s-a mai știut nimic de ea.
După o săptămână de la dispariția tinerei de 19 ani, care era însărcinată, polițiști din subdiviziunile Inspectoratului General al Poliției și membri ai societății civile au intensificat căutările, în special pe teritoriile din extravilanul s. Chițcanii Vechi, r-l Telenești.
În rezultatul măsurilor întreprinse, corpul neînsuflețit al fetei, a fost depistat într-o pădure din satul Chițcanii Vechi, raionul Telenești, la 21 km distanță de domiciliul persoanei arestate.