
Cetățeanul turc, acuzat de complicitate la omorul de pe o terasă din sectorul Râșcani al Capitalei din iulie 2024, urmează să fie extrădat în Republica Moldova din Marea Britanie, acolo unde a fost reținut la o lună de la comiterea crimei. Procuratura Generală anunță că demersul instituției a fost acceptat de autoritățile de la Londra.
Astfel, după extrădare, cetățeanul turc urmează să fie tras la răspundere penală de instanțele de la Chișinău pentru complicitate la comiterea unui omor intenționat.
Amintim că bărbatul acuzat de asasinarea unui interlop turc, în vârstă de 41, pe o terasă din sectorul Râșcani a fost reținut în luna aprilie în Turcia. Complicele acestuia a fost reținut pe teritoriul Marii Britanii în 29 august 2024, fiind anunțat în căutare internațională de către procurorii din Republica Moldova, cu scop de arest și extrădare.
„Admiterea extrădării a fost posibilă datorită cooperării active dintre Procuratura Generală a Republicii Moldova și Serviciul de urmărire penală al Coroanei din Regatul Unit al Marii Britanii, precum și eforturilor constante depuse de autoritățile ambelor state în vederea combaterii criminalității grave transfrontaliere. În perioada imediat următoare, organele competente urmează să organizeze escortarea în Republica Moldova a învinuitului, pentru efectuarea acțiunilor procesuale necesare și deferirea acestuia justiției”, se arată în comunicatul Procuraturii Generale.
La începutul verii acestui an, presa din Marea Britanie scria că avocații complicelui luptau împotriva extrădării în R. Moldova, menționând că clientul lor se teme că va fi ucis într-un atac de răzbunare. Tot atunci, Poliția britanică ar fi emis și un avertisment privind amenințarea cu moartea.