
Doi procurori de la Bălți și Edineț riscă pușcărie și amenzi de până la jumătate de milion de lei, după ce au fost implicați într-o schemă prin care au obținut 20 de mii de euro pentru „soluționarea” unui dosar. Procuratura Generală anunță că a încheiat urmărirea penală și a trimis cauza în instanță.
Un procuror este acuzat de dare de mită și trafic de influență, iar al doilea – de luare de mită. Potrivit anchetei, în octombrie 2024, procurorul din Bălți, fiind abordat de un bărbat pentru a favoriza situația unui învinuit într-o cauză penală aflată în gestiunea Direcției Nord a Poliției de Frontieră, sub conducerea Procuraturii Edineț, pornită pentru migrație ilegală, a acceptat să intervină. Schema viza eliberarea persoanei de sub arest, scoaterea acesteia de sub urmărire penală și ridicarea sechestrului aplicat asupra mijlocului de transport.
După ce ar fi obținut acceptul celui de-al doilea procuror, acesta i-ar fi confirmat în repetate rânduri persoanei terțe posibilitatea soluționării pozitive a speței, solicitând suma totală de 20 000 de euro.
„La data de 26 octombrie 2024, aflându-se împreună cu terțul într-un automobil parcat în fața unui local din orașul Dondușeni, primul învinuit ar fi primit prima tranșă de bani, în sumă de 15.000 de euro, pentru acțiunile promise. Ulterior, acesta ar fi remis suma respectivă procurorului din Edineț. Peste câteva zile, aflându-se în fața Procuraturii municipiului Bălți, acuzatul ar fi pretins, acceptat și primit personal a doua tranșă de bani. Suma de 5.000 de euro a fost plasată într-un pahar de cafea. Mai târziu, banii au fost retransmiși celui de-al doilea procuror”, se arată în comunicatul PG.
Învinuiții se află sub control judiciar. Faptele incriminate inculpaților se pedepsesc cu închisoare de până la 7 ani, într-un caz, și până la 10 ani, în al doilea, cu amendă de până la jumătate de milion de lei și cu privarea de dreptul de a ocupa funcții publice pe un termen de până la 10 ani.