Armata României va primi cea mai nouă versiune de PATRIOT. Raytheon începe producția pentru sistemele care vor fi trimise României

Armata României va primi cea mai nouă versiune de sistem de rachete de apărare Patriot. Raytheon începe producția pentru sistemele care vor fi trimise României. Pe 23 decembrie, Departamentul Apărării (DoD) al SUA a anunțat semnarea unui contract de 946,5 milioane USD cu RTX Corporation pentru a produce și furniza României sisteme suplimentare de apărare antiaeriană și antirachetă Patriot.

Pentagonul a atribuit companiei Raytheon Technologies un contract în valoare de 946 milioane de dolari pentru livrarea de sisteme de rachete Patriot destinate consolidării apărării aeriene a României până în 2029.

Contractul include radare avansate, stații de comandă și rachete interceptoare și reprezintă cea de-a treia achiziție de sisteme Patriot realizată de România, după comenzile din 2017 și 2020, informează The Defense Post, potrivit ZF.ro.

MApN a precizat vineri că este vorba despre contractul pentru furnizarea următorului lot de 3 sisteme PATRIOT, nu despre sistemul care va înlocui bateria donată Ucrainei. Ministrul Apărării Naţionale, Angel Tîlvăr, a salutat acest pas pe platforma X.

„Salut comanda recentă plasată de Guvernul american către Raytheon pentru sisteme Patriot. Radarele, staţiile de control şi rachetele care vor echipa următoarele trei sisteme vor întări capacităţile strategice de apărare aeriană ale României.”

Potrivit informaţiilor publicate de Raytheon şi Pentagon, România a semnat un acord de 3,9 miliarde USD pentru achiziţia a şapte sisteme Patriot, dintre care patru au fost deja livrate şi sunt alocate Regimentului 74 Patriot al Forţelor Aeriene.

Unul dintre aceste sisteme a fost donat Ucrainei în toamna anului 2024, contribuţie pentru care preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a mulţumit în cadrul unei declaraţii din octombrie:

„Mulţumesc României pentru sistemul Patriot (…) Putem pune capăt terorii ruse prin cooperare.”

Compania Raytheon a precizat că va colabora cu parteneri locali pentru a asigura continuitatea lanţului de aprovizionare. Totuşi, războiul din Ucraina a dus la întârzieri în livrarea mai multor echipamente militare, iar noile sisteme sunt programate să ajungă în România începând cu 2027.

Leave a reply

Loading Next Post...
Urmărește-ne
Search
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...